Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:19 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tradiţia, respectată de Arimex Comexim 2000 SRL De Adormirea Maicii Domnului, meniu special pentru pacienţii constănţeni

ro

12 Aug, 2016 00:00 3016 Marime text
Creştin-ortodocşii vor prăznui luni Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare religioasă cunoscută în popor ca Sfânta Maria Mare sau Sântamaria. La acest mare praznic, ne amintim de faptul că Născătoarea de Dumnezeu a fost vestită de Arhanghelul Gavriil, cu trei zile înainte de trecerea la viaţa veşnică, care anunţa că a venit ceasul ca ea să se mute lângă Fiul ei preaiubit.
 
Într-o zi de vineri, Arhanghelul i-a adus Maicii Domnului o ramură de finic şi ea a înţeles mesajul, pentru că şi Iisus a fost întâmpinat cu aceste crenguţe la intrarea în Ierusalim. Gavriil i-a zis: „Acestea zice Fiul Tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa nemuritoare“. Vestea primită i-a adus, într-adevăr, mare bucurie Maicii Domnului.
 
Pentru a-i împărtăşi fericirea la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, credincioşii respectă această zi religioasă. Din păcate, nu toţi se pot bucura de sărbătoare în sânul familiei. Printre aceştia se numără şi pacienţii internaţi în unităţile medicale din Constanţa. Arimex Comexim 2000 SRL, firma care prepară hrana pacienţilor internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi la Spitalul Municipal de Boli Infecţioase Constanţa, s-a gândit la situaţia lor şi, ca de fiecare dată, a avut grijă să pregătească un meniu special pentru masa de Sfânta Maria Mare.
 
Astfel, pacienţii vor avea parte la micul dejun de ceai cu lămâie, margarină, salam „Vara“, gem de căpşuni, pate de ficat „Hame“, brânză de vaci, caş de vacă, brânză topită şi brânză telemea. De asemenea, aceştia vor primi şi un supliment, compus din biscuiţi, lapte dulce şi iaurt natural.
 
Pentru masa de prânz, pacienţilor li se pregăteşte un meniu complex: borş lipovenesc de crap, supă ţărănească de văcuţă, supă de legume cu fidea, supă de curcan à la grec, cotlet de porc marinat la cuptor şi piure de cartofi, friptură de văcuţă la tavă în sos de roşii şi piure de cartofi, ardei umpluţi cu carne şi smântână, cartofi cu rozmarin la cuptor şi cu brânză de vaci, cartofi gratinaţi cu brânză de vaci, salată de varză, salată de roşii şi salată de vinete coapte. Totodată, desertul de la prânz va fi alcătuit din tartă cu brânză de vaci şi stafide, pepene roşu, mere şi compot de pere.
 
Şi meniul pregătit pentru cină este delicios: mămăliguță cu brânză proaspătă de vaci și smântână, mămăliguță cu brânză proaspătă telemea și smântână, tocăniţă de cartofi cu cârnaţi trandafir, friptură de pui şi piure de cartofi, dovlecei gratinaţi cu brânză de vaci, carne de văcuţă la tavă - 60 de grame, salată de varză, ceai cu lămâie, iar la desert, biscuiţi.

Urări de bine pentru pacienţi de la SC Arimex Comexim 2000 SRL 

„Tuturor pacienţilor internaţi le dorim însănătoşire grabnică şi ne rugăm ca bunul Dumnezeu şi Maica Domnului să le tămăduiască sufletele şi trupurile, să le dăruiască pace sufletească şi spor în toate, iar tuturor celor care poartă numele Sfintei Maria le urăm cu drag «La mulţi ani!»“, a transmis Virgil Drăghici, administrator al SC Arimex Comexim 2000 SRL.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii