Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:25 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tenismanul constănţean, Horia Tecău, în vizită la Ovidius

ro

20 Jul, 2012 01:00 1419 Marime text
tecau.jpgRectorul Universităţii Ovidius, prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure, alături de decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, prof. univ. dr. George Stănculescu, au primit, ieri, vizita tenismanul constănţean, multiplu finalist la Wimbledon, Horia Tecău.

Cu o carieră impresionantă, nu mai puţin de 12 titluri câştigate, cărora li se adaugă trei finale de Grand Slam la Wimbledon, dar şi succesul răsunător la dublu-mixt de anul acesta, de la Australian Open, de asemenea turneu de Grand Slam, Horia Tecău, la numai 27 de ani, se remarcă drept una dintre figurile cele mai emblematice ale momentului din sportul românesc. Pasiunea pentru tenis şi munca depusă în slujba autodepăşirii şi a perfecţionării l-au propulsat pe tenisman în clasamentele de specialitate şi i-au adus nenumărate trofee. Mai mult, la sfârşitul acestei luni, Horia va avea onoranta misiune de a fi port-drapelul României la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. Chiar dacă majoritatea timpului şi-l petrece pe terenul de tenis, Horia nu uită de studiu. Absolvent al Facultăţii de Educaţie fizică şi Sport din cadrul Universităţii Ovidius, tenismanul se pregăteşte acum pentru finalizarea Masteratului „Peformanţă în sport", din cadrul aceleiaşi facultăţi. Dacă în momentul de faţă obiectivul constănţeanului este câştigarea tuturor meciurilor, pe viitor acesta se gândeşte serios la o carieră de profesor universitar. Impresionat de interesul tenismanului pentru mediul academic, rectorul instituţiei, prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure, i-a recomandat acestuia să urmeze, cât de curând, şi cursurile unei şcoli doctorale în domeniu.

tecau1.jpg„Este vitală pentru învăţământul românesc atragerea a cât mai multor oameni de valoare, care să îi stimuleze pe cei din jurul lor şi să-i facă să ajungă la performanţă. Horia are o experienţă incontestabilă pe terenul de tenis, determinare şi o deschidere deosebită faţă de oameni. Sunt sigur că se va face remarcat şi în domeniul academic", a declarat rectorul universităţii. În final, rectorul prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure, alături de decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, prof. univ. dr. George Stănculescu, l-au felicitat pe tenisman pentru parcursul deosebit din acest an, urându-i totodată succes la Olimpiada de la Londra.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii