Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:09 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sistemul de canalizare, curăţat şi degrevat de echipele RAJA Constanţa (galerie foto)

ro

15 Oct, 2015 00:00 3507 Marime text

 
În fiecare an, echipe de lucrători din cadrul Secţiei Canal din cadrul societăţii RAJA SA Constanţa desfăşoară un amplu program de curăţare şi verificare a sistemului centralizat de preluarea a apelor pluviale şi de canalizare.

 
Astfel, anual, încă din primăvară, după un program bine stabilit, echipele RAJA Constanţa verifică şi, unde este necesar, intervin în curăţarea şi degrevarea sistemului de canalizare. De cele mai multe ori, eforturile făcute pentru desfăşurarea acestui program sunt nule, deoarece, an de an, în cadrul acestei campanii, lucrătorii Secţiei Canal descoperă de fiecare dată alte obiecte şi diverse resturi de construcţii, care îngreunează funcţionarea sistemelor de canalizare şi preluare a apelor uzate.
 
Deşi pare greu de crezut, în timp, la nivelul sistemului de canalizare, în special pe reţelele cu diametre mari - ovoide, echipele de intervenţie au descoperit, aruncate, de la resturi menajere, diverse bucăţi de materiale plastice şi resturi de componente metalice destul de mari, până la triciclete uzate, anvelope şi chiar obiecte sanitare. În cele mai multe situaţii însă, sistemele de canalizare, în special la nivelul gurilor de preluare stradale, sunt blocate/obturate cu diverse resturi de la materialele de construcţii, de la cărămizi, dale şi bucăţi de beton, până la saci de ciment, pietriş sau diverse bucăţi de faianţă şi gresie. Toate acestea împiedică scurgerea apelor şi, implicit, sunt responsabile de nefuncţionarea sistemelor la capacitate maximă. În aceste condiţii, zonele unde cetăţenii au transformat sistemul de canalizare într-o groapă de gunoi riscă să fie inundate chiar şi la cea mai mică aversă de ploaie.


 
În această perioadă, echipele de intervenţie RAJA vor face tot ce este necesar pentru rezolvarea acestor situaţii, unde, an de an, au fost descoperite blocaje la nivelul sistemelor. Totodată, societatea roagă toţi abonaţii care şi-au făcut un obicei din a transforma canalizarea în coş de gunoi să se gândească la faptul orice rest menajer sau obiect nefuncţional aruncat din comoditate în sistemul de preluare a apelor pluviale poate duce la inundarea proprietăţilor. Condiţia esenţială în funcţionarea sistemului de canalizare şi preluare a apelor pluviale este funcţionarea staţiilor de pompare. Investiţiile financiare imense făcute în modernizarea şi automatizarea acestor sisteme sunt nule de fapt, în condiţiile în care, din cauza suprasolicitărilor sau a rafalelor de vânt, liniile de alimentare cu tensiune sunt avariate. În lipsa energiei electrice, staţiile şi, implicit, sistemul de canalizare nu pot funcţiona.
 
În această situaţie, societatea RAJA SA nu poate decât să anunţe avaria apărută imediat şi să spere că furnizorul de energie va reuşi să remedieze situaţia în cel mai scurt timp.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii