Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:46 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în Cumpăna Mariana Gâju - „Să fim mai buni şi să încercăm să-i bucurăm pe cei care au nevoie” (galerie foto)

ro

18 Dec, 2013 00:00 1342 Marime text
Spiritul sărbătorilor de iarnă a cuprins localitatea Cumpăna. Moş Crăciun este la fel de darnic ca întotdeauna, iar faptele bune sunt cele care predomină mai mult ca niciodată. Un număr de 1.800 de preşcolari şi elevi ai Liceului Tehnologic Nicolae Dumitrescu primesc începând de luni cadouri constând în dulciuri şi jucării. Campania adresată lor se va încheia abia mâine.
Nu au fost uitaţi nici vârstnicii. Ieri, angajaţii Primăriei Cumpăna şi consilierii locali au bătut din uşă în uşa pentru a duce daruri vârstnicilor cu venituri reduse. Mai precis, 500 de familii de bătrâni au primit zahăr, ulei, făină, paste făinoase, mălai şi cozonaci. În aceeaşi zi, Crucea Roşie a împărţit cadouri, constând în tichete în cuantum de 50 de lei, unui număr de 30 de familii nevoiaşe, ai căror copii au obţinut rezultate bune la învăţătură.
 
Calendare personalizate pentru toţi cumpănenii
 
Este al doilea an când autoritatea locală ţine să felicite personal fiecare familie în parte. Cele 5.000 de familii vor avea şi-n 2014 calendare personalizate, ce cuprind imagini din Cumpăna. „Fiecare casă din comuna Cumpăna va primi de la Asociaţia de Voluntari Cumpăna Tinerilor câte un calendar, în paginile căruia îşi vor revedea nepoţii, copiii, dar vor găsi şi imagini din comună, pentru că am împletit investiţiile de infrastructură cu viaţa activă culturală şi socială a comunei”, a precizat primarul ec. Mariana Gâju cu privire la calendarul anului 2014.
 
Anul se încheie cu noi încreştinări
 
Anul se va încheia la Cumpăna cu o activitate de suflet, devenită un obicei creştin frumos. Astfel, pe 27 decembrie, în cea de-a treia zi de Crăciun, vor fi botezaţi alţi copii, care au fost părăsiţi de părinţii în spitale. Şefa autorităţii locale va petrece Crăciunul în familie, şi ca de fiecare dată invitaţii săi speciali vor fi finii, cei 19 fini, dintre care 11 sunt copii abandonaţi de părinţi, cărora familia primarului ec. Mariana Gâju le este alături, şi de Paşte, şi de Crăciun.
„În primul rând, vreau să vă spun că administraţia locală primeşte ea, prima dată, cadouri. Şi cele mai frumoase şi cele mai minunate cadouri le primim de la copiii comunei Cumpăna, pentru că în perioada 16-19 decembrie pe scena Căminului Cultural din localitate au loc din oră în oră serbările copiilor din localitate”, a declarat ieri şefa autorităţii locale.
 
„Este un lucru firesc pe care fiecare om cu suflet îl face”
 
Primarul ec. Mariana Gâju a mai spus că „este un lucru firesc (n.r. ceea ce se întâmplă în Cumpăna) pe care fiecare om cu suflet îl face în aceste zile”. „Ceea ce este de neînţeles este faptul că unii asociază ceea ce facem noi cu mita. Este greşit, şi subliniez, astăzi trebuie să fim mai buni şi să uităm de lucrurile urâte şi rele şi să încercăm să-i bucurăm pe cei care au nevoie”, a mărturisit primarul ec. Mariana Gâju.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii