Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:01 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O mână de ajutor întinsă de SC RAJA Constanţa Casa unei familii din Cumpăna va fi racordată la sistemul de alimentare cu apă

ro

20 Mar, 2013 00:00 2215 Marime text
În fiecare an, pe data de 22 martie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Apei, o zi în care trebuie să ne amintim rolul pe care îl are apa în viaţa noastră, dar şi în lume, pentru pacea şi dezvoltarea durabilă a acestei planete şi importanţa gestionării resurselor de apă dulce, care sunt limitate şi inegal distribuite în timp şi spaţiu.

Anul 2013 a fost declarat de către Organizaţia Naţiunilor Unite „Anul Internaţional al Cooperării în domeniul apei”, Ziua Mondială a Apei concentrându-se pe tema cooperării din sectorul apei. Într-o lume în care 300 de bazine de apă sunt folosite în comun de mai multe ţări, accesul la apă poate fi o sursă de conflicte, dar poate fi, de asemenea, un catalizator pentru cooperare şi dezvoltare a păcii.  Cooperarea într-o astfel de problemă vitală, precum gospodărirea apelor, poate contribui la depăşirea tensiunilor culturale, politice şi sociale, şi poate crea încredere între diferite grupuri, comunităţi, regiuni sau state. „Sărbătorirea acestei zile a devenit deja o tradiţie pentru SC RAJA SA, în calitate de operator regional în domeniul alimentării populaţiei cu apă potabilă şi al epurării apelor uzate, societatea organizând o serie de evenimente educative pentru elevii constănţeni şi nu numai”, a precizat Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al SC RAJA SA. Astfel, astăzi, 20 martie, SC RAJA SA întinde o mână de ajutor unei familii din Cumpăna, prin racordarea la sistemul de alimentare cu apă a imobilului în care trăiesc şi două fetiţe de 8 şi, respectiv, 5 ani, cu rezultate excepţionale la învăţătură. Joi, 21 martie, sunt aşteptaţi 35 de copii din clasa pregătitoare de la Şcoala Gheorghe Ţiţeica din Constanţa, pentru a vizita Laboratorul de Încercări Apă Potabilă - Palas Constanţa. Aici micuţii vor putea vedea modul în care se efectuează analizele chimice şi bacteriologice ale apei potabile. Vineri, 22 martie, 90 de elevi ai Colegiului Mircea cel Bătrân vor vizita Staţia de Epurare Constanţa Sud, unde vor vedea instalaţiile şi echipamentele, care permit reţinerea şi neutralizarea poluanţilor prezenţi în apa uzată pentru restituirea ei la o calitate superioară în circuitul natural.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii