Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:49 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicoleta Verman de la Liceul Mihail Kogălniceanu a câştigat o excursie la Comisia Europeană

ro

30 Jan, 2012 00:00 2655 Marime text

profesor.jpgLiceul Teoretic Mihail Kogălniceanu a fost premiat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în cadrul proiectului „Europa, casa noastră".


Reprezentanţa Comisiei Europene în România a organizat în anul şcolar 2010 - 2011 Concursul naţional „Europa, casa noastră", prin care unităţile şcolare au fost încurajate să organizeze activităţi pentru promovarea imaginii Uniunii Europene în rândul copiilor şi tinerilor. La sfârşitul competiţiei educaţionale, Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu a fost premiat, alături de alte 24 de unităţi şcolare din ţară, pentru impactul acţiunilor cu teme de informare europene. Premiul a constat într-o vizită la Bruxelles, la sediul Comisiei Europene, de care s-au bucurat toţi cei 25 de profesori coordonatori ai şcolilor câştigătoare. Raportul acţiunilor cu tematică europeană desfăşurate de Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu a fost realizat de profesorul Nicoleta Verman. Vizita la Comisia Europeană, la Bruxelles (Belgia), a avut loc în perioada 12 - 15 ianuarie 2012. „Am înscris şcoala în acest proiect deoarece am apreciat tema foarte ofertantă a proiectului. Nu m-am gândit că vom câştiga, iar vestea că ne număram printre câştigători a fost neaşteptată şi m-a bucurat foarte mult. Am organizat activităţi extracurriculare care să-i atragă pe elevi astfel încât să conştientizeze avantajele pe care le au în calitate de cetăţeni europeni. În liceul nostru am organizat şi în anii trecuţi activităţi în cadrul unor proiecte europene precum "Spring Day in Europe". Îi felicit pe organizatorii care s-au gândit să ne recompenseze cu acest premiu: o vizită la sediul Comisiei Europene din Bruxelles. Excursia a fost o experienţa deosebită pentru fiecare cadru didactic. Această vizită a fost organizată în cooperare cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România. Programul vizitei la Comisia Europeană a cuprins sesiuni de informare şi dezbatere cu o serie de reprezentanţi oficiali", a povestit Nicoleta Verman.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii