Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:26 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Educației ajutã elevii sãraci sã-și cumpere un calculator

ro

07 Apr, 2014 00:00 2876 Marime text
Ministerul Educației Naționale continuã și în anul 2014 programul social „Euro 200“ pentru acordarea unui sprijin financiar în vederea stimulãrii achiziției de computere. Beneficiarii programului sunt elevii și studenții din învãțãmântul de stat sau particular acreditat, în vârstã de pânã la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 lei pe membru de familie, mai puțin elevii care au beneficiat deja de acest sprijin începând cu anul 2008. Ajutorul financiar reprezintã echivalentul în lei a 200 de euro pentru un calculator, fãrã a depãși valoarea calculatorului achiziționat.

Conform calendarului stabilit de MEN, depunerea cererilor pentru obținerea bonurilor valorice necesare achiziționãrii unui calculator se face în perioada 1-21 aprilie 2014. Solicitãrile pot fi depuse în fiecare unitate de învãțãmânt preuniversitar și în fiecare universitate, la comisiile organizate în acest scop. Ulterior depunerii cererilor, în intervalul 19 aprilie - 9 mai, comisiile abilitate vor evalua cererile înregistrate și vor derula anchete sociale pentru verificarea datelor furnizate de solicitanți. Centralizarea cererilor la Comisia centralã din MEN, prin intermediul portalului http://euro200.edu.ro, va avea loc în perioada 19-28 mai, și va fi urmatã de prima afișare pe Internet a listei de cereri eligibile, aprobatã prin ordin de ministru (1 iunie). În data de 3 iunie, lista va fi afișatã și în fiecare unitate / instituție de învãțãmânt. Depunerea contestațiilor se face în termen de 5 zile de la publicarea pe site a listei beneficiarilor, iar soluționarea acestora este prevãzutã între 8 și 23 iunie. Afișarea rezultatelor contestațiilor are ca termen data de 24 iunie. Eliberarea bonurilor valorice începe în 24 iunie și se finalizeazã în 30 iulie, iar achiziția propriu-zisã a computerelor se poate realiza în perioada 24 iunie -31 august. În anul 2013, 21.077 de beneficiari (21.019 elevi și 58 de studenți) au achiziționat computere prin intermediul acestui program.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii