Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:49 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Mergi la control! Află că eşti bine

ro

13 Oct, 2012 03:13 3163 Marime text
cancer.jpgMai mulţi tineri au participat la un marş, desfăşurat ieri, începând cu ora 12.00, între Spitalul Judeţean Constanţa şi Parcul Tăbăcărie. Manifestaţia urmăreşte să tragă un semnal de alarmă în rândul femeilor şi să le determine să participe periodic la controale medicale, pentru a descoperi boala din timp. De asemenea, marşul le este dedicat femeilor ce au luptat şi au învins boala.

La eveniment au participat voluntari ai Crucii Roşii Constanţa, membre ale Ligii Femeilor din Constanţa, Parteneri în Progres, Avon Constanţa şi elevi ai Colegiului Comercial Carol I, ai Colegiului Pedagogic C. Brătescu şi ai Colegiului Naţional Mihai Eminescu.

Elevii trag un semnal de alarmă

Majoritatea participanţilor la manifestaţie au fost tineri, decişi să îndeplinească un rol, oricât de mic în lupta cu cancerul la sân. În timpul marşului, elevii au scandat „Mergi la control! Află că eşti bine".

„Am auzit de boală şi de efectele ei, aşa că am decis să ies împreună cu colegii mei şi să încerc să trag un semnal de alarmă. Este nevoie să atragem cât mai mult atenţia asupra ei şi să le determinăm pe femei să meargă la controale periodice", spune Florentina Daniela Bencheş, elevă la Colegiul Carol I.

Sebastian şi Costi, colegi la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, poartă o legătură de baloane roz, culoare ce simbolizează lupta împotriva maladiei. „Ne-am gândit că nu strică să atragem atenţia asupra cancerului de sân şi să le facem pe femei să înţeleagă că pot preveni boala dacă merg la control din timp", declară cei doi băieţi.

Statisticile spun că una din opt femei poate dezvolta de-a lungul vieţii o formă de cancer la sân. În România sunt diagnosticate, în fiecare an, 6.500 de cazuri, peste 85% dintre acestea fiind în stadii avansate. Maladia nu are simptome specifice în primele faze, de aceea este descoperită, de multe ori, prea târziu.

Violeta Croitoru îşi aminteşte de bunica ei, care a pierdut un sân din cauza bolii. „Din fericire, ea a descoperit boala din timp. Dacă nu ar fi mers la control ar fi putut să-şi piardă viaţa. Consider că a-ţi verifica periodic starea de sănătate este un lucru foarte bun", spune fata, voluntar la Crucea Roşie.

Eveniment cu tradiţie în Constanţa

Liga Femeilor din Constanţa, Parteneri în Progres şi Crucea Roşie luptă împotriva bolii din anul 2008, fiind membre ale „Iniţiativei globale pentru conştientizarea asupra cancerului la sân".

Campania a fost lansată în anul 2007, în Statele Unite ale Americii de organizaţia „Susan G. Komen for the cure", precum şi în alte 10 ţări din întreaga lume, printre care se numără şi România.

„Este un eveniment pe care îl desfăşurăm periodic, de câţiva ani, în Constanţa. Odată cu trecerea timpului am observat că vin din ce în ce mai mulţi participanţi la manifestaţie. Dorim să educăm femeile şi să tragem un semnal de alarmă cu privire la această maladie, care poate duce la moarte", a declarat Simona Arnăutu, manager în cadrul Avon Constanţa.

Luna octombrie este dedicată de acţiunilor de conştientizarea asupra cancerului la sân, care poate fi vindecat, dacă este descoperit la timp. Femeile care încep tratamentul încă din fazele incipiente ale bolii au o şansă de supravieţuire apropiată de 100%.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii