Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:23 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lupişor, Temerar, Explorator, Senior, Lider, Voluntar Cercetaşii marini din Constanţa au adus un omagiu înaintaşilor lor (galerie foto)

ro

28 Jul, 2014 00:00 7548 Marime text
Cercetaşii din Constanţa s-au întrunit sâmbătă, pe esplanada Comandamentului Marinei Militare, pentru a aduce un omagiu înaintaşilor cercetaşi şi pentru a demonstra că vor duce mai departe valorile promovate de ei şi vor lăsa în urmă o lume mai bună decât cea pe care au găsit-o.

Jamboreea este o întrunire care adună la un nivel național sau internațional cercetaşii de pretutindeni. A treia jamboree naţională s-a desfăşurat în perioada 5 - 30 iulie 1934, la Mamaia, sub patronajul principelui Nicolae. Din comitetul de organizare au făcut parte primul ministru Gheorghe Tătărăscu, prefecţi, primari, membri ai Guvernului, profesori universitari, generali şi ofiţeri.

Organizaţia Naţională Cercetaşii României este prezentă şi la Constanţa, prin Centrul local „Cercetaşii Marini“. Organizaţia numără peste 100 de membri, cu vârste începând de la 6 ani. Constănţenii au ales numele „Cercetaşii Marini“ deoarece, în afară de valorile cercetăşiei, îi leagă şi iubirea faţă de mare, în acest sens ei reunindu-se la Eforie, Tuzla, Costineşti, Mamaia Sat, Năvodari şi Constanţa. „Deşi ne-am dori să devenim Cercetaşi Marinari, paşii noştri sunt încă timizi, dar cu ajutorul fraţilor mai mari, marinarii, poate acest deziderat al micilor cercetaşi se va realiza într-o zi“, a declarat Irina Eva Liţcanu, şeful centrului local. Misiunea cercetăşiei în societatea româneasca este de a contribui la educarea tinerilor printr-un sistem de valori bazat pe o promisiune şi o lege, de a ajuta la construirea unei lumi mai bune, în care oamenii sunt împliniţi ca indivizi şi joacă un rol constructiv în societate. Aceasta se realizează în principal prin: implicarea tinerilor într-un proces educativ non-formal pe toată durata anilor în care se formează ca indivizi, utilizarea unei metode specifice, care face din fiecare individ principalul agent al propriei dezvoltări ca persoană încrezătoare, motivată, responsabilă şi deschisă, sprijinirea tinerilor în stabilirea unui sistem de valori bazat pe principii spirituale, sociale şi individuale, aşa cum sunt ele exprimate prin Promisiunea şi Legea Cercetaşului.

Cine sunt „Cercetaşii Marini“

Din Centrul Local „Cercetaşii Marini“ Constanţa fac parte 108 cercetaşi, împărţiţi pe 8 ramuri:

Ramura Lupişor - Andrei Luca Alexandru, Bigu Vladimir, Braşoveanu Marius, Catargiu Matei, Chimişliu Tudor, Ciulu-Angelescu Sara Georgiana, Cobasnian Alesia Nicoleta, Cocea Costin Iulian, Coman Mihnea, Costescu Mihai Cristian, Diaconu Andrei Nicolae, Epifan Mara, Fulea Andreea-Maia, Gheorghiţă Iulia Maria, Giurgea Nicoleta, Grecu Adia Ioana, Iancu Sebastian Gabriel, Lungu Ana Ruxandra, Marin Alexia Valentina, Miruna Costea, Mocanu Sonia, Morcan Silviu, Onoaie Răvan, Peiciu Rebeca Andreea, Sasu Andrei, Scripcariu Oana Carmen, Tădăeanu-Vizireanu Andra, Tudorache Şefan, Vizitiu Andrei;



Ramura Temerar - Agalopol Marina, Andrei Paula Cristina, Antoniewicz Johan, Bigu Theodor, Dinu Adara Micaela, Durdureanu Adina, Giurgea Andrei, Giurgea Irina, Gradea Razvan, Halciug Andrei, Ivănescu Claudiu Georgian, Lungu Sorin, Marcu Anita Maria, Mocanu Bogdan Paul, Muşat Ana Maria, Panciu George, Peiciu Mario Eduard, Popescu Ema Gabriela Ioana, Stamate Daniela Demetrice, Stan Mihai, Tăbăcaru Hans-Cristian, Teodorescu Victor Antonie, Tincu Rareş, Vasile Cristian-Ionuţ, Zavelea Tiberius;

Ramura Explorator  - Adam Flavia, Agalopol Ionela Alina, Chisis Dragoş, Ciulu-Angelescu Valeria, Costache Daniel, Craiu Eugen, Drăgan Adina, Dumitru Gabriel, Frangopol Marcel, Fulea Maria-Xenia, Măcăneaţă Elena, Mitroi Vlad, Miu Alina-Maria, Oprea Andreea Izabela, Pais Maria Elena Gabriela, Staicu Matei, Stiubei Lia Ştefania, Tudorache Octavia, Zarnescu Diana, Zavelea Ioana Adriana;

Ramura Senior - Calabache Carmen, Catargiu Mara-Teodora, Ciortan Bogdan, Dincă Alexandru, Gheorghian Sergiu Cristian, Jugănaru Radu, Liţcanu Sabina, Predescu Sorin-Adrian, Alexa Daniela;

Ramura Lider - Drăgoi Iulian Cristian, Liţcanu Irina Eva, Mola Cristian, Muraru Mugurel Mihai, Nicola Florentin Valeriu, Rucsandescu Alexandra, Sandu Alexandru, Sandu Carmen, Sandu Valeriu, Urmoşi Robert, Voicu Daniel, Voicu Camelia;

Ramura Asistent - Paraschiv Constantin;

Ramura Voluntar - Creţu Alexandru Constantin, Cupi Esin, Gidu Diana Victoria, Morcan Anca, Sandu Liliana, Ştefan Camelia;

Ramura Aspirant - Băltăţeanu Rareş Mihai, Coman Valentin, Gheorghiţă Ioana Alexandra, Micu Alina Mihaela, Oană Ioana, Vlăduţ Mihai-Andru.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii