Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:40 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrările în vederea amenajării locurilor de joacă în municipiul Constanța continuă

ro

27 Jun, 2019 10:02 1912 Marime text
Primăria Constanța a  anunțat că continuă lucrările în vederea amenajării locurilor de joacă, ca cei mai mici locuitori ai Constanței să aibă spații moderne în care să se poată juca în siguranță.
 
Zilele acestea, firmele contractate de Primăria Municipiului Constanța toarnă ultimul strat de covor de cauciuc reciclat în locul de joacă de pe aleea Stejarului și, totodată, fac mici reparații la elementele de joacă vechi.
 
Covorul ce se toarnă este unul antitraumă, multistrat, iar specialiștii ne-au explicat că grosimea fiecăruia este dată de înălțimea elementelor de joacă. Astfel, dacă toboganul, spre exemplu, are o înălțime de maximum 2 metri, atunci stratul destinat atenuării șocurilor va avea o grosime de 28 mm. Așa se face că la spațiile de joacă la care se lucrează acum a fost turnat un strat de 30 mm, la care se mai adaugă un strat de uzură de 20 mm, format din glanule reciclate frumos colorate.
 
Astfel, până când acesta va fi deschis și va fi dat în folosință, locuitorii oraşului sunt rugați să nu intre în spațiul de joacă, pentru a se evita riscul unor eventuale accidentări.
 

Sursa foto: Primaria Constanta
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii