Legenda oraşului Mangalia şi a iubirii dintre Pan şi Galia

Legenda spune că, în vremurile vechi, când oamenii credeau în zei, la ţărmul mării se afla un sat de pescari. În acele timpuri, s-a născut un prunc voinic, pe care părinţii l-au numit Panait, după numele bunicului din partea tatălui.
 
La trei zile de la naşterea copilului, mama sa a pregătit o masă îmbelşugată pentru ursitoarele care urmau să vină, pentru a-i prezice soarta. Ea nu a uitat să pună la geam, după obiceiul pământului, pâine, vin şi o cunună de busuioc cules în zorii zilei şi stropit cu roua proaspătă a dimineţii. În toiul nopţii, s-a auzit un murmur uşor şi de pătuţul copilului s-au apropiat ursitoarele. Mulţumite de darurile primite, acestea i-au ţesut pruncului, cu fire alese, norocul: prima i-a urat să aibă glasul minunat al lui Orfeu, a doua l-a înzestrat cu frumuseţea lui Adam, iar a treia i-a sortit să unească pământul cu apa, prin taina însurătoarei.
 
Anii treceau şi băiatul a crescut pe malul mării, jucându-se cu alţi copii, care îi spuneau Pan. Mai târziu, tânărul s-a dovedit un iscusit pescar, cutreierând întinderea mării, pentru a prinde peşte.
În vremea aceea, pe fundul mării exista un palat în care trăiau zeul Neptun şi fiica sa, Galia. Zeul i-a interzis un singur lucru fetei sale iubite: să se apropie de ţărm. Stăpânul mării se îndrăgostise de o tânără făptură şi, după ce aceasta i-a dăruit-o pe Galia, a căzut pradă răzbunării zeiţei mame, care îi interzise fiului ei dragostea nefirească. De aceea, când Galia a trecut de pragul copilăriei, zeul i-a oferit acesteia un văl al nemuririi.
 
Într-o seară, Pan s-a îndepărtat prea mult de ţărm şi s-a rătăcit în imensitatea mării. Simţindu-se singur, el a început să cânte atât de frumos, încât a fost auzit de Galia, care s-a apropiat de barcă şi, văzându-l pe tânăr, s-a îndrăgostit de el. Fiica mării l-a purtat spre ţărm şi, de atunci, s-a întâlnit cu el în fiecare seară. Într-o seară, Pan nu a mai apărut pe mare şi Galia, după ce l-a aşteptat îndelung, a păşit pe ţărm. Căutându-l, într-un târziu, la miez de noapte, l-a zărit la fereastră, suferind, şi îndată a fost la căpătâiul lui. Mai târziu, a coborât în imperiul apei, a cules nişte plante de leac şi i le-a dăruit flăcăului. După ce s-a însănătoşit, tânărul i-a mulţumit şi a cerut-o de soţie. Atât de drag îi era Pan, încât Galia a zvârlit vălul nemuririi în mare, spre suferinţa tatălui său. În cele din urmă, îndurerat, părintele fetei a înţeles că firea pământească a copilei a biruit-o pe cea zeiască.
 
La nunta celor doi tineri au venit toţi locuitorii de pe fundul mării şi, ca dar de nuntă, aceştia au oferit numele celor doi satului în care sărbătoreau: Pan-Galia. Cu timpul, numele localităţii a devenit Mangalia.
 
Sursa: „Dobrogea, sâmbure de legendă“ - Gherghina Barbu, Dumitru Ciurea, Elena Juga.