Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:32 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Legături periculoase" în zodiac Ce zodii sunt predispuse să înşele şi de ce

ro

29 Jul, 2011 00:00 5373 Marime text
zodii.jpgBERBEC

Pentru Berbeci, dragostea, ca de altfel, viaţa în general, este o măreaţă aventură, în care ei joacă rolul eroului cuceritor. Cele mai bune exemple în acest sens sunt Casanova sau Hugh Hefner. Impulsivi, pasionali şi foarte energici, cu o sexualitate debordantă, Berbecii sunt veşnic în căutare de senzaţii tari. Le plac provocările de orice fel, iar probabil că fraza „regulile sunt făcute pentru a fi încălcate" a fost inventată de unul dintre aceşti nativi. Există deci vreo şansă să ţii un Berbec fidel? Bineînţeles, şi chiar este destul de simplu. Fii o persoană activă, foarte demonstrativă în ceea ce priveşte afecţiunea fizică (le place atenţia) şi independentă. Din când în când, provoacă-l să te recucerească!

TAUR

Taurilor le place rutina, confortul şi, în sufletul lor, sunt nişte tradiţionalişti. Familia înseamnă foarte mult pentru ei, deci este foarte puţin probabil să calce pe din lături. Atunci când o fac însă, unul dintre motive este că îşi suspectează partenerul de infidelitate. Al doilea motiv ar fi faptul că sunt nişte fiinţe extrem de senzuale, care, dacă nu sunt mulţumite de ce au în patul de acasă, nu vor ezita să caute satisfacţia fizică în alte părţi. Dar asta nu va însemna neapărat o despărţire: Taurii au uneori tendinţa de a-şi vedea partenerii drept nişte „posesiuni" pe care nu au nicio intenţie să le înstrăineze. Ca atare, sunt perfect capabili să aibă aceeaşi amantă timp de 20 de ani.

GEMENI

Ca să spunem adevărul, Gemenii sunt infideli pentru că se plictisesc foarte repede, le place varietatea în viaţă şi sunt extrem de curioşi. În plus, sunt şi extrem de reticenţi faţă de concepte gen „relaţie stabilă" şi „responsabilitate". Ca idee însă, nu înşală atât cu trupul, cât cu mintea - sexul virtual şi aventurile pe Internet au fost, foarte probabil, născocite de un Geamăn. Dar asta nu înseamnă că nu pot fi loiali unei singure persoane - punctul lor slab este, surprinzător, romantismul. Odată ce se îndrăgostesc, iar persoana cealaltă este comunicativă, veselă şi nu le îngrădeşte libertatea de exprimare, nativii devin extrem de loiali.

RAC

Sensibilii şi romanticii Raci se numără, la prima vedere, printre zodiile cele mai puţin capabile de a înşela. Până la urmă, au nevoie de siguranţă, afecţiune, un cămin primitor şi o familie fericită. Atunci când apar probleme este tocmai din cauza sensibilităţii lor exagerate. Dacă partenerul de cuplu nu îi face să se simtă iubiţi şi protejaţi, fie declanşează un război al nervilor, fie vor căuta la altcineva aceste lucruri. A doua variantă însă va aduce o serie lungă de complicaţii, pentru că, la fel cum nu sunt capabili să-şi părăsească relaţia care-i face nefericiţi, nu vor fi în stare nici să abandoneze prea curând amantul sau amanta.

LEU

La fel ca şi „verilor" lor, Berbecii, Leilor iubesc dramatismul şi aventura. În plus, îşi doresc să fie în centrul atenţiei absolut tot timpul şi să fie cei mai buni la orice. Aşa se explică de ce sunt nişte amanţi atât de buni. În general, atâta vreme cât îi complimentezi, eşti o persoană pasională în pat şi le laşi senzaţia că ei sunt şefii, nu ar trebui să ai probleme. Tentaţia de a înşela apare în primul rând atunci când celălalt nu îi apreciază sau dacă trec prin criza vârstei mijlocii. Nu ar trebui să te mire dacă îi prinzi cu cineva care arată ca o variantă mai tânără a ta!

 

FECIOARĂ

Fecioarele sunt în general nişte persoane serioase, realiste, cu principii solide, care, dacă nu merge ceva în relaţie, preferă să se despartă decât să-şi înşele partenerul. Dacă, totuşi, calcă strâmb, va fi mai degrabă o aventură de moment pentru care se vor simţi vinovaţi tot restul vieţii sau ştiu că actuala relaţie se duce oricum de râpă şi caută un înlocuitor. În acest context, pare destul de simplu să ţii o Fecioară acasă. În fond, chiar dacă uneori par prea perfecţioniste şi prea critice, nu-ţi vor decât binele!

BALANŢA

În principiu, Balanţelor nu le place să-şi înşele partenerul pentru că le plac relaţiile şi cred cu tărie în fair-play, egalitate în cuplu şi rezolvarea problemelor prin discuţii deschise. În plus, sunt şi foarte romantice şi idealiste, iar aventurile nu prea se potrivesc cu ideea lor de „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi". În realitate însă, lucrurile stau puţin altfel. Fiind, în marea lor majoritate, nişte fiinţe foarte sociabile şi atrăgătoare, flirturile lor pot degenera în ceva mai mult, fără ca măcar să-şi dea seama. În plus, mai au şi o problemă cu luarea deciziilor, ceea ce poate duce la nişte situaţii destul de complicate şi triunghiuri amoroase.

SCORPION

Contrar opiniei populare, Scorpionii nu înşală mai mult decât alte zodii. Atât doar că sunt prinşi mult mai des. Fiind zodie de Apă Fixă, deci extrem de sensibili şi subiectivi, încăpăţânaţi, incapabili să ierte şi să uite, cea mai mare problemă a Scorpionilor este că trăiesc într-un vârtej de emoţii extrem de intense. Motivele pentru care i-ai putea prinde în patul în care nu trebuie (sau pe masa din bucătărie, sau în parcarea din spatele blocului, sau...) sunt destul de complicate, atunci când încearcă ei să ţi le explice, printre lacrimi şi ţipete. Se rezumă însă la un singur lucru: obsesia lor pentru control. Atâta vreme cât îi laşi să creadă că sunt în siguranţă şi că nu ai de gând să îi abandonezi, vei avea parte de nişte parteneri extrem de loiali şi pasionali.

SĂGETĂTOR

Aflaţi mereu în mişcare şi veşnic în căutare de experienţe noi, este puţin probabil ca Săgetătorii să-şi dorească prea mult o relaţie stabilă. În tinereţe, mai ales, mulţi dintre ei preferă aventurile fără prea multe bătăi de cap şi obligaţii. Asta nu înseamnă că, atunci când se implică într-o relaţie, nu pot fi nişte parteneri fideli. În viziunea lor, odată ce au spus un lucru sau au făcut o promisiune, trebuie să pună în aplicare şi nu vor căuta scuze pentru care să se sustragă. Ca să-i ţii acasă, trebuie doar să le laşi suficientă libertate de acţiune, să fii o persoană veselă şi energică, la fel ca şi ei. Problemele mai pot apărea şi din cauza firii lor prietenoase şi foarte deschise care poate împinge lucrurile uneori prea departe, dar nu neapărat că aşa vor ei. În orice caz, vei afla direct de la sursă dacă s-a întâmplat ceva, dacă asta reprezintă vreo consolare.

CAPRICORNII

La fel ca şi celelalte zodii de Pământ, adică Taurii şi Fecioarele, Capricornii sunt familişti, loiali şi au un simţ al datoriei foarte dezvoltat. Ca atare, chiar dacă, la un moment dat ar putea fi tentaţi să aibă o aventură, dispun de suficient autocontrol şi voinţă pentru a refuza. Asta în cazul în care lucrurile merg bine acasă. În caz contrar, Capricornii vor încerca din răsputeri să salveze situaţia şi doar în cazuri extreme vor călca pe alături, iar această variantă echivalează, în mintea lor, cu finalul relaţiei anterioare.

VĂRSĂTOR

Deşi sunt nişte persoane sociabile şi, în fond, destul de deschise, Vărsătorii nu se numără printre cele mai romantice zodii. Ba am putea spune chiar că efuziunile amoroase mai degrabă sunt un lucru care îi lasă fie reci, fie îi enervează. Asta nu înseamnă că nu sunt nişte parteneri de cuplu interesanţi sau atenţi la nevoile celuilalt. Totuşi, detaşarea lor emoţională şi imprevizibilitatea de care pot da dovadă sunt motivele pentru care ai putea avea probleme la capitolul „fidelitate". Soluţia? O discuţie deschisă şi foarte multă răbdare.

PEŞTI

Peştii au o imaginaţie bogată şi sunt foarte sensibili şi romantici. Asta probabil că te-a atras şi pe tine. Problema este că s-ar putea să nu fii singura persoană. Nu spun neapărat că Peştii sunt infideli, dimpotrivă. Dar, uneori, au o altă definiţie a fidelităţii şi a realităţii decât noi ceilalţi. Cea mai simplă soluţie pentru a preveni eventualele „derapaje" este tocmai romantismul. Serile petrecute în doi, din care nu lipsesc declaraţiile de dragoste îi vor ţine pe Peşti în „acvariul" de acasă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii