Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:10 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

KMG International, investiţie de 3,5 milioane de dolari în terminalul petrolier din Marea Neagră

ro

10 Nov, 2015 00:00 3164 Marime text


Grupul KMG International, prin intermediul companiei Midia Marine Terminal, a finalizat lucrările de înlocuire a sistemului de echipamente necesare pentru transferul ţiţeiului prin terminalul petrolier operat în largul Mării Negre, investiţia totală ridicându-se la 3,5 milioane de dolari.
 
„Proiectul a vizat înlocuirea întregului sistem flexibil de transfer al ţiţeiului de la navele petroliere către parcul de rezervoare al rafinăriei Petromidia. Lucrările de mentenanţă capitale obligatorii menţin terminalul maritim în condiţii optime de siguranţă şi performanţă. De asemenea, investiţia asigură menţinerea la un nivel maxim de protecţie a mediului marin. La fiecare doi ani, investim circa 200 de mii de dolari, la patru ani, circa 1,4 milioane de dolari, iar la fiecare opt ani, circa 3 milioane de dolari pentru aceste lucrări“, a declarat Ioan Taus, directorul general al companiei Midia Marine Terminal.
 
Înlocuirea sistemului de furtunuri flexibile a fost realizată de Midia Marine Terminal pe mare şi a implicat şase ambarcaţiuni şi 20 de scafandri care au lucrat 16 zile. Proiectul a fost realizat cu participarea companiei Rominserv, contractorul general al KMG International pentru aprovizionarea furtunurilor şi a lucrărilor efectuate pe uscat.
 
Sistemul de furtunuri flexibile al terminalului petrolier offshore din Marea Neagră este format din două şiruri de furtunuri din cauciuc ranforsat cu spirală metalică, având o greutate cuprinsă între 3,5 şi 5 tone, prevăzute cu dublă carcasă special concepută pentru protejarea mediului marin. Acest sistem are în componenţă două şiruri de furtunuri plutitoare cu lungimi de 270 de metri fiecare şi două şiruri de furtunuri submarine, garantate la o presiune de 19 bari, fiind construite în conformitate cu standardele internaţionale, dar ţinând cont şi de condiţiile hidro-meteo specifice din zona în care este amplasat. Ansamblul de furtunuri al terminalului petrolier offshore de la Midia valorează circa 3 milioane de dolari.

23 de milioane de tone de ţiţei, descărcate în şapte ani la Midia Marine Terminal

Compania Midia Marine Terminal şi-a mărit şi flota navală în 2015, operând în prezent trei remorchere: Tirreno, pavilion Italia, de 70 tbp, pentru asistenţă la manevra tancurilor petroliere de 150.000 tdw; Bucureşti şi Astana, ambele sub pavilion România, de 50 tbp, pentru manevre furtunuri, mentenanţă şi lucrări offshore, suport scufundări, dar şi asistenţă a navelor aflate în manevră în portul Midia. De asemenea, flota MMT cuprinde o pilotină de 9,5 metri lungime şi 500 CP şi două şalupe de lucru.
 
Prin intermediul terminalului petrolier din largul Mării Negre, au fost descărcate peste 23 de milioane de tone de ţiţei de la începutul anului 2009 până în septembrie 2015 şi au fost operate 276 de nave. Terminalul a rezistat fără avarii, în condiţii de frig sever şi la furtuni violente cu valuri care au depăşit opt metri. În prezent, terminalul asigură necesarul de ţiţei al rafinăriei Petromidia - cea mai mare unitate de profil din România, care a prelucrat în anul 2015 cantitatea record de 5 milioane de tone de ţiţei de la punerea în funcţiune (1979).

Investiţie amortizată în cinci ani de la punerea în funcţiune

Cu o capacitate proiectată de transfer de 24 de milioane de tone pe an, terminalul petrolier poate primi nave de până la 160.000 tdw. Operarea prin terminal scade distanţa cu 33 de kilometri faţă de traseul prin portul Constanţa şi permite realizarea unor reduceri de circa 7 dolari/tonă a costurilor de aprovizionare cu ţiţei. Investiţia de 100 de milioane de dolari pentru realizarea terminalului petrolier a fost amortizată în cinci ani de la punerea lui în funcţiune.
 
Prin Midia Marine Terminal este asigurată prezenţa KazMunayGas în arcul geografic ce uneşte zona Mării Caspice (Kazakhstan, Georgia) şi a Mării Negre (Ucraina, Moldova, România, Bulgaria) cu Europa Occidentală (Franţa şi Spania). La nivel european, KMG International deţine peste 1.000 de puncte de alimentare cu carburanţi în România, Republica Moldova, Bulgaria, Franţa, Spania, Georgia. Grupul operează două rafinării - Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii