Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:29 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspectorii RAR şi-au amintit că trebuie să se laude

ro

27 Apr, 2012 00:00 1108 Marime text
Controalele efectuate de inspectorii RAR au scos în evidenţă faptul că mulţi operatori economici care comercializează produse auto neconforme pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere.

Conducerea Registrului Auto Român a organizat, în perioada 17 - 27 aprilie, în judeţul Constanţa, controale amănunţite, la care au participat inspectorii din cadrul Departamentului Supraveghere Piaţă. Aceştia au efectuat 29 de controale la operatorii economici care desfăşoară activităţi din domeniul prestării serviciilor auto. Controalele efectuate au scos în evidenta faptul că sunt operatori economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, reglaje şi întreţinere auto fără a deţine autorizaţie tehnică din partea RAR. Operatorii economici depistaţi fără autorizaţie tehnică de funcţionare au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare de 17.000 de lei. De asemenea, au fost verificaţi şi operatorii care deţin autorizaţie tehnică de funcţionare din partea RAR. Controalele au scos la iveală faptul că unii dintre aceştia nu menţin condiţiile care au stat la baza acordării autorizaţiei tehnice. De controale nu au scăpat nici operatorii care desfăşoară activităţi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz fără a deţine autorizaţie tehnică de funcţionare. Astfel, cinci agenţi vor trebuie să scoată din buzunare 10.000 de lei, contravaloarea amenzilor. În acelaşi timp, au fost amendate şi trei societăţi care comercializau produse şi materiale de exploatare noi, destinate utilizării pentru vehicule rutiere. Inspectorii RAR i-au sancţionat şi pe aceştia, aplicând amenzi în valoare de 2.000 de lei. Per total, au fost efectuate 37 de acţiuni de control, fiind aplicate sancţiuni în valoare de 29.000 de lei. Concomitent, a fost suspendată activitatea a şase agenţi economici, la care au fost constatate abateri grave.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii