Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:00 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Finul lui Miron Mitrea va face curăţenie în parcările de pe Autostrada Soarelui

ro

22 Feb, 2012 03:24 3110 Marime text
autostrada_Miron_Mitrea.jpgPentru suma de 258.298.82 de lei, Compania Romprest Service SA va răspunde de ordinea şi curăţenia în cele 16 parcări şi grupuri sanitare de pe Autostrada A2, tronsoanele III şi IV

În urma organizării unei proceduri de achiziţii publice, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA a atribuit contractului „Ordine şi curăţenie în cele 16 parcări şi grupuri sanitare de pe Autostrada A2, tronson III (Lehliu - Drajna) şi IV (Drajna - Feteşti)". Dacă iniţial valoarea estimativă a contractului era de 260.000 de lei, acesta a fost atribuit pentru suma de 258.298,82 de lei fără TVA. Compania Romprest Service SA a fost înfiinţată în anul 2001 şi a devenit unul dintre principalii jucătorii pe piaţă. Cu un capital social de 15.000.000 de lei şi peste 5.000 de angajaţi, Compania Romprest Service ar fi obţinut, anii trecuţi, contracte grase de la stat, printre care se află şi serviciile de curăţenie de pe Aeroportul „Henri Coandă", curăţenia vagoanelor de la CFR pentru 30 de milioane de euro (contract încheiat iniţial pe o perioadă de 10 ani, dar revizuit de fostul ministru al Transporturilor Gheorghe Dobre), precum şi deszăpezirea din Sectorul 1 ori salubrizarea pe cele două autostrăzi. Despre Compania Romprest Service SA s-a scris în presa centrală că ar avea conexiuni cu Miron Mitrea, membru marcant al PSD, fost ministru al Transporturilor, şi cu Marian Vanghelie, în prezent primarul Sectorului 5. Acţionariatul Compania Romprest Service este următorul: Detaco LLC din Statele Unite (55,24 %), 3I Group PLC din Marea Britanie (34,76%) şi CN Aeroportul Henri Coandă din România (10%). Consiliul de Administraţie este alcătuit din şase membri: Florian Walter, care deţine şi funcţia de preşedinte al CA, desemnat de acţionarul majoritar Detaco LLC, Florin Bolchiş şi Petre Viorel (oamenii lui Florian Walter, desemnaţi tot de Detaco LLC), Pekka Santeri Makki şi Daniel Walbridge Lynch, care mai este acţionar la SC Centrul Medical Unirea (desemnaţi de al doilea acţionar, 3I Group PLC) şi Daniela Mincu, favorita ex-ministrului. Mai mult, Florian Walter este finul lui Miron Mitrea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii