Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:43 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Festivalul Judeţean „Petre Ispirescu" a ajuns la cea de-a III-a ediţie

ro

24 Jan, 2012 00:00 1529 Marime text
festivalispirescu-copiipescena.jpgFestivalul Judeţean „Petre Ispirescu", organizat de Şcoala cu clasele I-IV „Petre Ispirescu" din Constanţa, a ajuns la cea de-a III-a ediţie.

La festival sunt invitaţi să participe elevii din învăţământul primar din şcolile judeţului Constanţa. Înscrierea se va realiza în baza fişei de înscriere, în perioada 1 - 24 februarie. Festivalul se va derula în perioada 22 - 23 martie, pe patru secţiuni: monolog, scenetă, pictură şi decoraţiuni. Pentru secţiunea „monolog", fiecare elev îşi poate alege un personaj preferat din poveştile citite din literatura pentru copii, pe care îl va prezenta într-o ţinută adecvată rolului. Pentru secţiunea „scenetă", elevii vor pune în scenă piese întregi sau fragmente, prelucrări sau adaptări din literatura pentru copii. La secţiunea „pictură" se vor prezenta lucrări care vor ilustra scene din poveştile lui Petre Ispirescu. La cea de a patra secţiune - „decoraţiune", elevii vor pregăti colaje, măşti şi marionete care vor ilustra personajele lui Petre Ispirescu. Juriul va fi compus din reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, profesori universitari de la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universităţii Ovidius, profesori de artă de la Colegiul „Regina Maria", secretarul literar al Teatrului de Stat şi actori ai Teatrului Elpis. Pentru fiecare secţiune se vor acorda premiile I, II, III şi Marele Premiu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii