Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:02 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul muncitorilor striviţi la Lafarge va fi redeschis

ro

22 Feb, 2012 03:26 1329 Marime text
La aproape două luni de la decizia magistraţilor din cadrul Tribunalului Constanţa, care i-au condamnat pe posibilii vinovaţi de pierderea celor două vieţi la Lafarge Ciment România, cauza penală a ajuns în atenţia Curţii de Apel Constanţa. Această instanţă va redeschide dosarul pe data de 3 aprilie. În cazul în care Curtea de Apel va considera că decizia Tribunalului Constanţa este de neschimbat, Ştefan Baboş va rămâne cu pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de cinci ani.

Şi Silviu Hampu ar putea rămâne cu doi ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, pe durata unui termen de încercare de patru ani, termen compus din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp de doi ani. La fel ca şi Tribunalul Constanţa, Curtea de Apel Constanţa ar putea admite în parte acţiunile civile exercitate de părţile civile Iuliana Ghiauru (fostă Rădoi), Elena Rădoi, Monica Sali, Dan Rădoi, Lenuţa Boşneag, Doina Mihaela Boşneag, Rela-Rita Lică. Nu este de trecut cu vederea faptul că inculpaţii Mihai Davidescu, Ştefan Baboş şi Silviu Hampu, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Lafarge Ciment România SA riscă să fie puşi la plata sumei de 10.000 de lei către părţile civile Lenuţa Boşneag, Doina Mihaela Boşneag şi Rela-Rita Lică, cu titlu de daune materiale. Curtea i-ar mai putea obliga pe cei trei inculpaţi, tot în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Lafarge Ciment România SA, la plata sumei de 10.000 de lei către părţile civile Elena Rădoi şi Iuliana (fostă Rădoi) Ghiauru, cu titlu de daune materiale. Davidescu, Baboş şi Hampu, alături de SC Lafarge Ciment România SA, ar mai putea scoate din buzunar suma de 600.000 de lei, bani pe care vor trebui să-i achite părţilor civile Lenuţa Boşneag, Elena Rădoi, Iuliana Ghiauru, Dan Rădoi, Monica Sali, Doina Mihaela Boşneag şi Rela-Rita Lică, cu titlul de daune morale. De menţionat că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au dispus trimiterea în judecată a societăţii Lafarge Ciment România SA pentru infracţiuni privind protecţia muncii. În acest timp, Mihai Davidescu, Silviu Hampu şi Ştefan Baboş sunt cercetaţi tot pentru infracţiuni privind protecţia muncii, însă în cazul ultimilor doi se reţine şi infracţiunea de ucidere din culpă. Cei trei s-ar face vinovaţi de groaznicul accident din 30 iulie 2008, când Nicolae Boşneag şi Mircea Rădoi şi-au găsit sfârşitul în roţile morii de ciment.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii