Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:26 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine este de vină pentru facturile mari din decembrie Cum încearcă RADET-ul să dreagă busuiocul (galerie foto)

ro

07 Feb, 2014 00:00 2254 Marime text
În luna ianuarie, constănţenii au aflat cu stupoare că au de plătit facturi astronomice la agentul termic. Deşi costul gigacaloriei a rămas ca şi cel din iarna anului 2012 - 358,54 lei pentru o gigacalorie, pentru luna decembrie 2013 constănţenii vor trebui să scoată din buzunare o avere pentru căldura din case. Comparativ cu luna decembrie 2012, pentru luna luna decembrie 2013, constănţenii trebuie să plătească o întreţinere mai mare cu aproape 25 %.

Ieri, directorul general al RADET Constanţa, Ilie Rachieru, a explicat cum s-au calculat facturile pentru luna decembrie, menţionând că acestea au fost realizate în baza unei estimări a consumului, care a permis RADET să încheie anul bugetar. La regularizarea pe ianuarie, din indexul care se va citi în această lună va fi scăzut indexul estimat anterior. „Facturile pe luna decembrie au 40 de zile pentru că am început citirile mai devreme, pe 19 decembrie, pentru că trebuia să facem documentaţia pentru a fi depus la Direcţia Muncii ca să putem primi banii pentru ajutoarele de la bugetul de stat pentru cei care se încadrează în venituri mici. Noi facem facem citirea, calculăm producţia, după care transmitem datele către Asociaţiile de Proprietari, care împart consumul care le-a fost repartizat conform aparatului de măsură pe consumatorii care primesc ajutoare de la bugetul de stat şi cel local. Consumul este transmis la RADET, iar noi face facturarea. Ulterior sunt făcute dosarele  pe care le înaintăm la Direcţia Muncii şi la Consiliul Local pentru a primi ajutoarele. Asta se întâmpla până pe 8 decembrie. Altfel oamenii pierdeau bani. Nu ne-am permis acest lucru. În decembrie, am făcut citirile începând cu 19. Au fost 30 de zile citite. Am adunat consumul, l-am împărţit la numărul de zile şi am extrapolat astfel încât consumul să fie până la 31 decembrie. De aceea factura a venit mai mare ca de obicei”, a explicat Ilie Rachieru. Cât priveşte consumul pe luna ianuarie, RADET a făcut deja citirile aparatelor care indică consumul gigacaloriei. „Acum din consumul citit vom scădea consumul pe care l-a estimat pe 31 decembrie 2013. Spre exemplu, blocul A5 AS 3 scara A în decembrie 2013 a avut 40,59 MW, în ianuarie 20114 va avea 20.11 MW. Consumul va fi între 50% -60% din factura din decembrie”, a mai spus directorul general al RADET.

Încep controalele la Asociaţiile de Proprietari

O problemă semnalată adeseori la RADET este supra facturarea sau împărţirea greşită a consumului la energia termică pe apartamente. „Acest lucru se întâmplă la blocurile care au repartitoare pe cost,cât şi la cei care nu au repartitoare pe cost, dar acolo unde s-au produs debranşări legale sau ilegale. Acolo unde sunt debranşări, obligaţia Asociaţiilor de proprietari este să calculeze cotă fixă la toată lumea, inclusiv cei drebranşaţi (30% este cota minimă care trebuie să fie calculată), în aşa fel ca cei care rămân în sistemul centralizat de termoficare să plătească la fel ca şi înainte. Nu este normal ca cei care nu s-au debranşat să plătească singuri instalaţia care este comună şi care reprezintă 30 % din întreaga instalaţie a blocului”, a mai adăugat Ilie Rachieru. Acesta a mai ţinut să precizeze că
RADET va demara o serie de controale la Asociaţiile de Proprietari pentru a vedea vedea cum se face repartizarea de costuri. „Vom cere retragerea licenţei la cei care se ocupă de repartizarea de costuri, dacă vom constata nereguli. Nu este normal ca oamenii să fie nemulţumiţi în condiţiile în care repartizarea nu este făcută corect”, a mai subliniat oficialul RADET Constanţa. Cea de-a doua problemă sesizată de RADET Constanţa este faptul că regia a dar aviz doar pentru debranşarea agentului termic, nu şi a apei calde. „Nu cred că cei de la Asociaţiile de proprietari au verificat şi verifică dacă consumatorii debranşaţi mai consumă sau nu apă caldă din sistemul centralizat. Astfel, există diferenţe mare între aparatul de măsură de la intrarea din bloc şi suma aparatelor montare în apartamente. Dacă Asociaţiile de proprietari ne vor solicita acest lucru, vom depista toate problemele”, a mai spus Ilie Rachieru.

CET-ul, vinovat de preţul mare al gigacaloriei

„Avem speranţe că undeva în luna mai-iunie se va face ceva ca CET să treacă în patrimoniului Consiliului Local Municipal şi sunt convins că vom găsi soluţii ca preţul la gigacalorie să scadă. Preţul acum este mare,dar nu e preţul RADET-ului. Este preţul total. De doi ani CET-ul a majorat preţul gigacaloriei, nu RADET-ul. CET-ul aparţine Bucureştiului şi nu prea discută cu noi”, a conchis directorul general al RADET Constanţa.  Reamintim că în Constanţa, 85.000 de apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare. Jumătate din populaţia racordată la acest sistem plăteşte, la ora actuală, 358,54 lei pentru o gigacalorie. Pentru restul constănţenilor, în funcţie de venituri, facturile la căldură sunt compensate prin ajutoare acordate atât de către Guvern, cât şi de către Primăria Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • talibanu 14 Feb, 2014 09:30 Am impresia ca acest domn RACHIERU minte. PRETUL GIGACALORIEI ESTE DE 247 SI CEVA PRET DE LIVRARE DE CATRE CET PALAS SI NU DE 358,54,VEZI SEDINTA CONSILIU LOC
  • elena 07 Feb, 2014 08:07 cel mai bine este ca dl.RACHERU sa-si dea DIMISIA si sa-si spele pacatele la tribunal in instanta. NU NE POATE OBLIGA PRIN LEGE SA MAI PRIMIM DE LA EL UTILITATI.Cat priveste legea,TREBUIE SA IA ACORDUL PROPRIETARULUI pentru tranzitarea de CONDUCTE,pe care tot noi buzunaritii le-am intretinut si am fost furati de furnizor.Noi proprietarii,in acest sens,NU AVEM CONTRAC INDIVIDUAL CU RADET.PE PROPRIETATILE NOASTRE,ACEST DOMN NU ARE DREPTUL SA INTRE-PUNCT