Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:54 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Case, maşini şi terenuri Ce mai putem cumpăra de la licitaţiile organizate de fiscul constănţean

ro

30 Sep, 2013 00:00 2060 Marime text
Lună de lună, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice din Constanţa organizează licitaţii pentru valorificarea bunurilor societăţilor debitoare către stat. În luna octombrie, printre bunurile scoase la mezat se numără maşini, locuinte şi terenuri. Bunurile care urmează să fie valorificate aparţin societăţilor C&D Mat SRL, Terom Group SRL şi And Trading SRL.
 
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa va organiza astăzi o licitaţie în care va încerca să valorifice bunurile societăţii debitoare And Trading SRL, cu domiciliul fiscal în municipiul Constanţa, strada Brest. Cei care vor participa la acestă procedură publică vor putea cumpăra un imobil, care reprezintă l construcţie-locuinţă, compusă din S+P+1E, în suprafaţă construită la sol de 88 mp şi spurafaţă desfăşurată de 219 mp, situată pe strada Brest din municipiul Constanţa. Preţul de evaluare a imobilului este de 756.700 lei, exclusiv TVA. Alte două proceduri publice vor fi organizate pe data de 15 octombrie. Prima se referă la valorificarea bunurilor mobile, proprietate a debitorului SC C&D Mat SRL, cu domiciliul fiscal în localitatea Constanţa, bd. Aurel Vlaicu. Participanţii la licitaţie pot cumpăra un automobil marca SEAT IBIZA, fabricat în anul 2001, la preţul de 5.180 lei şi o autospecială furgon frigorific Volvo FL7, fabricat în 1996. Licitaţia va avea loc pe bd. Mamaia 196. În aceeaşi zi, fiscul constănţean va vinde bunurile imobile, proprietate a debitorului SC Terom Group SRL, cu domiciliul fiscal în municipiul Constanţa, strada Baba Novac. Este vorba despre un teren extravilan de 454 mp, situat în comuna Costineşti. Preţul de pornire a licitaţiei este de 13.610 lei, exclusiv TVA. Cei interesaţi de cumpărarea bunurilor sunt invitaţi să prezinte până în ziua precedentă licitaţiei dovada plăţii taxei de participare, care reprezintă 10% din preţul de pornire.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii