Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:57 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

1 Aprilie - Ziua Păcălelilor În această zi, nimeni nu are voie să se supere

ro

01 Apr, 2016 00:00 3831 Marime text
Obiceiul de a face farse de 1 Aprilie este vechi de câteva secole. Dar indiferent de unde se trage, această dată este recunoscută ca fiind Ziua Păcălelilor în majoritatea ţărilor lumii. Marcată mai întâi în Europa, Ziua Păcălelilor a emigrat peste Ocean şi apoi pe tot globul.
 
Una dintre ipotezele cu privire la originea zilei de 1 Aprilie este legată de Noe, care se pare că şi-a trimis porumbelul să caute în mod greşit pământ, după ce apele au început să se retragă de pe uscat la 1 aprilie. O altă variantă este legată de răstignirea lui Iisus Hristos. Se spune că, după ce a fost condamnat la moarte, a fost trimis de la Anna la Caiafa, apoi la Pilat, apoi, de la Pilat la Herod şi invers, răstignirea având loc la 1 aprilie. Potrivit celei de-a treia ipoteze, acceptată de majoritatea, originea zilei de 1 Aprilie are strânsă legătură cu schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian. În vechiul calendar, ziua Anului Nou era sărbătorită pe data de 1 aprilie, în loc de 1 ianuarie. După schimbarea calendarului gregorian, în 1582, în timpul lui Carol al IX-lea, oamenii au avut iniţial probleme în a se obişnui cu sărbătorirea noului an la data de 1 ianuarie. Cei care sărbătoreau Anul Nou la 1 aprilie au fost numiţi „nebuni de aprilie”. Pe măsura trecerii timpului, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoţite adeseori de cadouri hazlii.
 
În Franţa, unde Ziua Păcălelilor a fost marcată pentru prima dată în secolul al XVI-lea, cel care cade victima unei păcăleli este numit „poisson d' Avril“ (peşte de aprilie). Acesta trebuie, conform tradiţiei, să poarte întreaga zi o hârtie prinsă cu un ac cu gămălie, pe spate. Hârtia trebuie ori să fie decupată în formă de peşte, ori să aibă un peşte desenat. Toate acestea pentru că, în luna aprilie, potrivit astrologiei, soarele părăseşte semnul zodiacal al Peştilor.
 
Ziua Păcălelilor este marcată timp de două zile în Anglia: cel păcălit este numit „noddy“ şi trebuie să poarte o coadă ataşată pantalonilor sau fustei. În Scoţia, acestuia i se spune „April qowk“ sau „April cuckoo“ (cuc de aprilie), pentru că aceasta este prima pasăre care vesteşte venirea primăverii. Ziua Păcălelilor este sărbătorită şi în unele state din America Latină - Peru, Mexic şi Columbia, dar la 28 decembrie, sub numele de „Dia de los inocentes” (ziua celor naivi). Aceeaşi sărbătoare este marcată şi în Belgia, unde se celebrează însă şi 1 aprilie.
 
În Iran şi în unele părţi din India, Ziua Păcălelilor (Sizdah Bedar) are loc în cea de-a 13-a zi a Anului Nou (Noruz), anul acesta, la 2 aprilie, după calendarul zoroastrian, după care se ghidează parşii. În Spania, celor păcăliţi li se atribuie epitetul de „nătărăi”. Japonezii sărbătoresc la 1 aprilie „Ziua păpuşilor”, sau „Ziua bucuriei celor mici”, cărora le oferă în dar păpuşi.
 
În România, farsele de 1 Aprilie au început să fie practicate în secolul al XIX-lea. Există şi superstiţii legate de păcălelile puse la cale în această zi. Se spune că este bine să faci farsele înainte de ora prânzului, pentru că altminteri vei avea ghinion tot anul. În Polonia, ziua de 1 Aprilie este una în care oamenii fac glume şi farse, iar „activităţile serioase“ sunt de evitat.
 
În Danemarca, Ziua Păcălelilor se celebrează la 1 mai, fiind cunoscută sub numele de „Maj-kat“. Tot la 1 mai este marcată această zi şi în Suedia. Însă atât danezii, cât şi suedezii obişnuiesc să sărbătorească şi „April Fools' Day” („Aprilsnar“), Ziua Păcălelilor de 1 mai neavând parte de aceeaşi popularitate.

Farse celebre

În ultimii ani, Ziua Păcălelilor a fost un prilej pentru presă şi site-urile internaţionale să descreţească frunţile cititorilor îngrijoraţi de criza economică şi de problemele cu care se confruntă zilnic. Astfel, reţelele de socializare au încercat să îşi păcălească utilizatorii anunţând introducerea unor noi servicii neverosimile, în timp ce unele site-uri au anunţat că îşi vor închide operaţiunile. Totodată, de-a lungul anilor, presa internaţională a făcut farse de 1 Aprilie, care au fost apreciate de cititori. Dintre acestea, amintim anunţul privind scaunul pentru câini de la Ikea, „lansat” pe 1 aprilie 2011, documentarul BBC cu pinguini zburători (1 aprilie 2008) sau burgerul pentru stângaci lansat de Burger King (1 aprilie 1998). Acum câţiva ani, televiziunea naţională din Marea Britanie a transmis un documentar despre o fermă specializată în cultivarea de spaghete. Imaginile prezentau fermierii care culegeau spaghetele din arborii de spaghete!
 
Iar acestea nu sunt singurele cazuri în care mass-media s-a implicat în păcăleli de 1 Aprilie. Astfel, în 1998, un ziar din Alabama a anunţat că parlamentul statului Alabama a hotărât să schimbe valoarea numărului lui Pi, rotunjindu-l la valoarea 3; în 1950, o televiziune olandeză a anunţat că Turnul din Pisa s-a prăbuşit; în urmă cu ceva ani, anumite site-uri din China şi Coreea au anunţat că Bill Gates a fost asasinat, iar în 1995, o televiziune din Malta a anunţat descoperirea unei grote subterane în care se află un templu preistoric. Însă, în unele cazuri, răspândirea sărbătorii păcălelilor a avut un efect contrar. În loc să stârnească amuzamentul, unele publicaţii i-au făcut pe cititorii lor să nu mai aibă încredere în materialele publicate pe 1 Aprilie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii