Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:52 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caisele previn apariția bolilor la nivelul sistemului digestiv și chiar apariția cancerului de colon

ro

20 Feb, 2018 00:00 1534 Marime text
Consumul caiselor tonifică sistemul nervos, ajută la combaterea insomniilor, a stresului și a oboselii. Antioxidanți din compoziția acestora împiedică sau stopează procesele degenerative la nivelul creierului, informează Agerpres.ro. 
 
Fosforul pe care îl găsim în caise ajută la menținerea memoriei. Cercetările au arătat că sâmburii caiselor conțin, între altele, lecitină și acetilcolină, două substanțe foarte valoroase pentru procesele de memorare la nivelul creierului.
 
Sucul natural din pulpa de caise, aromat, delicios și foarte sănătos, este recomandat mai ales persoanelor care sunt foarte slăbite și obosite, sau care sunt în perioada de convalescență și trebuie să își refacă organismul.
 
Prin efectul antiinflamator, cura cu caise ajută la rărirea, până la eliminare, a crizelor de gută, la redobândirea aspectului normal și a mobilității articulațiilor afectate.
 
Caisele conțin pectină și celuloză, care, luptând împotriva bacteriilor și a infecțiilor, previn apariția bolilor la nivelul sistemului digestiv și chiar apariția cancerului de colon. Ele înlătură constipația și controlează digestia.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii