Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:33 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce face frica de Băsescu USL cheamă turiştii la vot în cârciumi, hoteluri şi la Aqua Magic (document)

ro

19 Jul, 2012 01:00 3696 Marime text

cap_1.jpg34 de secţii de votare vor fi amenajate în plus în staţiunile de pe litoral la referendumul din 29 iulie. Prefectul Constanţei, Bogdan Huţucă, declara în acest context că solicitarea USL de a mai avea 100 de secţii în plus a venit mult prea târziu şi că deja primăriile din localităţile turistice au propus deja suplimentarea secţiilor pentru turiştii aflaţi pe litoral, iar lista cu rearondarea străzilor a fost trimisă deja Ministerului Administraţiei şi Internelor.

La rândul său, secretarul executiv al PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, spune că propunerea înfiinţării a cel puţin 100 secţii de votare în plus, în funcţie de necesităţi, ar fi fost acceptată de secretarul de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Victor Paul Dobre. Înaintea şedinţei de Guvern de ieri, secretarul de stat liberal a declarat că prefectul, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, are ultimul cuvânt cu privire la necesarul numărului secţiilor de votare şi nu şi-a amintit că ar fi dat aprobare pentru organizarea celor 100 de secţii solicitate de USL Constanţa.

Suplimentări în localităţile cu peste 1.000 de locuri de cazare

USL a depus la BEC o solicitare de suplimentare a secţiilor de votare organizate pe litoral la referendumul din 29 iulie în toate localităţile în care sunt înregistrate unităţi de cazare cu peste 1.000 de locuri. De asemenea, se pot organiza secţii de votare şi în satele sau grupele de sate cu o populaţie de până la 1.000 de locuitori, situate la o distanţă mai mare de 3 km faţă de sediul secţiei de votare din reşedinţa comunei, oraşului sau municipiului. „Fără organizarea unui număr de aproximativ 100 de secţii de votare în localităţile Constanţa, Mangalia, Năvodari, Eforie, Costineşti şi Limanu, toţi turiştii care se vor afla pe litoral vor fi privaţi de dreptul constituţional de a-şi exprima opţiunea la referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României", motivează USL în adresa înaintată BEC.

Unde vor vota turiştii de pe litoral?!

Potrivit documentului pus la dispoziţie de Cancelaria Prefectului, locurile în care urmează să voteze turiştii aflaţi pe litoral în ziua de 29 iulie sunt din cele mai felurite, de la restaurante, autoserviri, hoteluri, parcuri acvatice până la stabilimentele clasice gen şcoli şi grădiniţe. Locurile au fost stabilite de primării, responsabile în acelaşi timp de rearondarea străzilor din localităţi. Turiştii cazaţi în staţiunea Mamaia vor putea vota la Restaurant Cleopatra - salon albastru, Restaurant Aurora, Hotel Bavaria Blu, Hotel Flora, Hotel Mercur-Minerva, Hotel Savoy, Cazino Mamaia - sector nord, Hotel Modern, Mamaia Nord (Summerland), Hotel Tomis, Aqua Magic, Hotel Parc, Hotel Victoria, Hotel Doina, Hotel Riviera, Hotel Ambasador şi Restaurant Vatra. În Mangalia se va putea vota la Şcoala Generală nr. 1, local nou, Şcoala Generală nr. 1 - local grădiniţă, Şcoala generală nr. 5, Restaurant Dunărea(Saturn), Restaurant Pelican (Saturn), Hotel Vulturu (Venus), Hotel Egreta (Venus), restaurant Topaz (Cap Aurora), Hotel Delta (Jupiter), SC Metexin SRL (Jupiter), Hotel Neptun (Neptun) şi Hotel Maramureş (Olimp). În staţiunile Eforie, turiştii sunt chemaţi la urne la referendum la restaurantele Faleza din Eforie Sud şi Astoria din Eforie Nord. În localitatea Limanu, vamaioţii vor vota în şcoala veche din Vama Veche, la Şcoala Generală din Limanu şi la Şcoala Generală din 2 Mai.

Un scrutin fără precedent

sectii_-_Mamaia_Cleopatra_03.jpg

Scrutinul din 29 iulie va fi unul fără precedent în istoria scrutinelor electorale din România, cel puţin sub aspect organizatoric. Potrivit primului ministru, referendumul se va desfăşura în intervalul orar 07.00 - 23.00, fiind prelungit cu patru ore faţă de ultimul scrutin electoral din luna iunie. Totodată este pentru prima dată când în România se vor organiza secţii de votare în incinta unor restaurante, hoteluri sau parcuri de distracţii.
Reamintim că în baza deciziilor Curţii Constituţionale, referendumul va fi declarat valid dacă se vor prezenta la urne 50% plus unu din cetăţenii cu drept de vot.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii