Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:14 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viorica Dăncilă, mesaj de mulțumire pentru colegii social-democrați

ro

24 Aug, 2019 21:42 1382 Marime text


















Viorica Dăncilă, prim-ministru şi preşedinte al Partidului Social Democrat, a fost desemnată astăzi, candidat al PSD pentru alegerile prezidenţiale, în cadrul Congresului extraordinar al formaţiunii. Cei prezenţi au votat în unanimitate pentru desemnarea Vioricăi Dăncilă, votul fiind exprimat prin ridicarea mâinii.
 
Premierul a postat în urmă cu puțin timp pe pagina sa de Facebook un mesaj de mulțumire adresat colegilor săi social-democrați.
 

”Mulțumesc colegilor pentru susținerea manifestată atât de frumos și de energic astăzi, în cadrul Congresului extraordinar al PSD! Am arătat tuturor, încă o dată, cât suntem de uniți și de hotărâți să câștigăm aceste alegeri! Am arătat că ne înțelegem misiunea și că rămânem aproape de oameni, am arătat că avem curajul să ne asumăm întotdeauna mai mult, ca să continuăm să facem bine românilor, celor ca noi, celor din rândul cărora venim. Eu nu lupt împotriva nimănui, ci pentru fiecare român. Pornesc în această campanie cu o credință nestrămutată în destinul acestei țări, în oameni, în dorința fiecăruia de a trăi mai bine aici, în țara lui!”

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii