Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:13 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Victimele" preşedintelui Mazăre, Antonescu şi Fenechiu vs. Băsescu?

ro

17 Jul, 2012 01:00 2463 Marime text

cap_5.jpgÎncă de dinaintea suspendării preşedintelui Traian Băsescu, anumiţi oameni politici au început să facă declaraţii potrivit cărora, dacă şeful statului nu va fi demis prin referendum, ei se vor retrage din viaţa politică.

Atitudinea nu este nouă, căci primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a făcut acelaşi lucru în contextul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2009. La momentul respectiv, „cocoţat" pe bannere, Mazăre ne transmitea următorul mesaj: „Alegeţi cine pleacă: ori EU, ori BĂSESCU!". Ce a ales electoratul ştim prea bine. La fel, ştim şi cine nu a transformat avertismentul în realitate. Cei care, zilele acestea, nu se zgârcesc la astfel de declaraţii sunt liberalii. Crin Antonescu şi Relu Fenechiu ameninţă cu retragerea definitivă din politică. Spre deosebire însă de momentul 2009, Mazăre nu mai este atât de radical.

Retragere definitivă

victime_basescu_-_Crin_Antonescu_www_ianculescu_com.jpg

Primul care a început să facă astfel de declaraţii este chiar liderul PNL, actual preşedinte interimar, Crin Antonescu. În ziua suspendării preşedintelui Traian Băsescu liberalul a afirmat: „Veţi fi sau nu suspendat azi, veţi fi sau nu demis de verdictul poporului, ne cam despărţim. Dacă nu veţi fi demis la referendum, eu, Crin Antonescu, mă retrag definitiv din viaţa politică".

„Îmi dau demisia din toate funcţiile"

victime_basescu_-_Relu_Fenechiu_sursa_foto_www_ghimpele_ro.jpg

Lui Crin Antonescu i-a urmat Relu Fenechiu, vicepreşedinte al PNL. Acesta a declarat că dacă românii vor vota, în majoritate, pentru ca preşedintele suspendat Traian Băsescu să revină la Cotroceni pentru a-şi duce la final mandatul, el va demisiona din toate funcţiile pe care le are în partid. „În condiţiile în care mai mulţi români spun că nu va fi demis Traian Băsescu, îmi dau demisia din toate funcţiile de partid", a spus Fenechiu. De menţionat e că Relu Fenechiu este coordonatorul campaniei PNL pentru referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu. Liberalul a menţionat însă că, dacă românii vor vota pro Traian Băsescu, el îşi va asuma greşeala de a fi demarat un referendum împotriva şefului statului. „Am greşit că am declanşat un referendum împotriva lui Traian Băsescu dacă românii vor spune altceva", a precizat vicepreşedintele PNL.

„Şi dacă o ieşi, şi dacă n-o ieşi..."

victime_basescu_-_Radu_Mazare_004.jpg

Interesantă este însă atitudinea primarului Radu Mazăre, liderul PSD Constanţa. În 2009, în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, Mazăre declara că dacă Traian Băsescu va fi reconfirmat în funcţie el va pleca în Brazilia, una dintre destinaţiile sale preferate. Mai mult, în cele mai multe dintre intersecţiile municipiului Constanţa fuseseră lipite afişe care îl înfăţişau pe edilul şef cu următorul mesaj: „Alegeţi cine pleacă: ori EU, ori BĂSESCU!". De plecat, nu a plecat nimeni. Băsescu a câştigat al doilea mandat de preşedinte, dar Mazăre nu a mai pus de atunci problema în termenii lui „ori, ori". Nici despre plecarea în Brazilia nu a mai amintit.

În 2012, problema nu se mai discută în termenii lui „ori", ci în cei ai lui „dacă". Astfel, prezent vinerea trecută în Piaţa Far, la primul miting din ţară organizat în favoarea referendumului de demitere a şefului statului, Radu Mazăre a declarat, la finalul evenimentului: „M-a tăvălit viaţa destul. Şi dacă o ieşi, şi dacă n-o ieşi, tot o să dansez ca Zorba Grecul". Ei bine, liderul social-democrat constănţean nu mai este, deci, categoric. Lasă loc de „dacă" în discursul său şi nu mai ameninţă cu nicio plecare în ţări mai calde. Probabil că discuţiile ipotetice sunt mai prudente.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii