Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:58 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vicepremierul Sevil Shhaideh şi-a făcut publice averea şi interesele Apartament de 47 mp şi şase conturi curente şi bancare (document)

ro

27 Jan, 2017 00:00 3278 Marime text
Cele mai noi declaraţii de avere şi de interese ale lui Sevil Shhaideh sunt datate ianuarie 2017 şi au fost publicate pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Documentele vizează anul fiscal 2015 şi operaţiuni curente în 2016.
 
Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, are un apartament de 47 de metri pătraţi şi şase conturi curente şi depozite bancare, conform declaraţiei sale de avere. Apartamentul a fost cumpărat de Sevil Shhaideh în anul 1994 şi este deţinut 100% de aceasta.

În declaraţia de avere a lui Sevil Shhaideh mai figurează trei proprietăţi. Un apartament de 145 de metri pătraţi, dobândit în 2003 şi deţinut în proporţie de 100% de soţul lui Sevil Shhaideh, Akram Shhaideh (proprietate personală exclusivă, conform legislaţiei siriene), un apartament de 180 de metri pătraţi, dobândit în 2013 şi deţinut 100% de Akram Shhaideh (proprietate personală exclusivă, conform legislaţiei siriene), şi un apartament de 95 de metri pătraţi, dobândit în 1993 şi deţinut de Akram Shhaideh (50% - proprietate personală exclusivă, conform legislaţiei siriene) şi Kigham Sobh (50%).

Totodată, Sevil Shhaideh are trei conturi curente sau echivalente deschise la Raiffeisen Bank, în valoare de 40.978,65 de lei (deschis în 2011), de 232,05 lei (deschis în 2016) şi de 11.327,47 de lei (deschis în 2011).

La aceeaşi bancă, Sevil Shhaideh are şi trei depozite bancare sau echivalente, deschise în 2016, în valoare de 200.000 de lei, 200.000 de lei şi 158.000 de lei. În declaraţia sa de avere mai figurează un împrumut acordat în nume personal lui Chhide Bachir, în valoare de 20.000 de euro.

În ceea ce priveşte datoriile, în declaraţia de avere a lui Sevil Shhaideh apare o sumă de 60.000 de lei, contractată la BRD - Groupe Société Générale SA în anul 2012 şi scadentă în 2017. Totodată, Sevil Shhaideh a avut venituri de 27.446 de lei rezultate din funcţia de consilier la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi de 60.432 de lei ca salariat la Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est din Brăila. Soţul său a avut venituri de 38.991 de lei ca salariat al RAJA SA din Constanţa.

Pe de altă parte, Sevil Shhaideh are calitatea de acţionar la Coremar - Cupon gratuit şi la firma radiată Rosyr International SRL.
De asemenea, în decembrie 2016, Sevil Shhaideh şi-a dat demisia din calitatea de membru, membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Dispeceratul Civic din Bucureşti.

În secţiunea „Documente“ puteţi consulta declaraţiile de avere şi de interese ale vicepremierului şi ministrului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii