Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:38 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Veşti proaste pentru primari Ponta le transmite aleşilor locali incompatibili că „modificarea legii va fi doar pentru viitor”

ro

31 Aug, 2013 00:00 1535 Marime text
Prezent la Constanţa pentru a participa la Comitetul Executiv Naţional al PSD, premierul Victor Ponta a făcut, vineri, noi declaraţii pe marginea legii privind regimul incompatibilităţilor. Primul ministru a subliniat că „modificarea legii va fi doar pentru viitor”, lăsând astfel foarte clar să se înţeleagă că orice demers al aleşilor locali declaraţi incompatibili este tardiv. Amintim că membrii Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) au depus la Guvern un „rechizitoriu” împotriva actualei guvernări, document în care reprezentanţii ACoR atrag atenţia asupra mai multor ordonanţe de urgenţă emise de Executiv, dar şi asupra problemei incompatibilităţilor.
Reamintim şi că reprezentanţii ACoR se vor întâlni, pe 5 septembrie, la Bucureşti, cu vicepremierul Liviu Dragnea, pentru a-şi expune doleanţele. Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că vrea să participe şi el la această întâlnire, pentru că îşi doreşte să aibă dialog. Primul ministru a mai spus că unele dintre nemulţumirile protestatarilor sunt îndreptăţite. Cu altele însă, nu este de acord.
Şi Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a făcut declaraţii pe tema incompatibilităţilor. „Să se schimbe legea! Legea e prost construită. La ora actuală, dacă eu, ca primar, intru într-un consiliu de administraţie la o regie din subordine, dacă nu sunt plătită pentru această activitate, intru acolo doar ca să supraveghez, sunt declarată incompatibilă, ceea nu este în regulă”, a afirmat Vasilescu. Social-democrata a precizat că ea nu se află în  această situaţie pentru că s-a consultat în permanenţă cu avocaţii, dar că aleşii locali declaraţi incompatibili „nu s-au gândit să se protejeze, deşi făceau un serviciu pentru comunitate”.
Zeci de primari şi viceprimari din judeţul Constanţa au fost declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii