Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:40 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Liberalii constănțeni vor susține candidatura lui Florin Cîțu la Congresul PNL din 25 septembrie

ro

16 Sep, 2021 16:01 5079 Marime text
  • CDJ al PNL Constanța se reunește în ședință

  • Aceștia vor decide prin vot ce moțiune vor susține cei 144 de delegați ai organizației județene la Congresul din 25 septembrie în cadrul căruia va fi ales noul președinte al PNL

  • Surse politice din cadrul organizației județene a PNL Constanța au precizat pentru cotdianul ZIUA de Constanța, că delegația de la Constanța va susține moțiunea „România Liberală” cu care Florin Cîțu, candidează pentru funcţia de preşedinte al PNL


UPDATE:

S-a încheiat votul în cadrul Comitetului Director Județean în cadrul căruia au fost prezenți 78 de liberali.

68 au votat pentru susținerea moțiunii și implicit candidatura lui Florin Cîțu la președinția PNL iar alți 8 „împotrivă", iar 
pentru susținerea candidaturii lui Ludovic Orban 16 liberali au votat „pentru" și 58 „împotrivă".
 
-Știrea inițială-

Liberalii constănțeni se reunesc în această seară de la ora 18.00, în cadrul Comitetului Director Județean.

Aceștia vor decide prin vot ce moțiune vor susține cei 144 de delegați ai organizației județene la Congresul din 25 septembrie în cadrul căruia va fi ales noul președinte al PNL.

Ambii candidați la funcția de președinte al partidului,  Florin Cîțu și Ludovic Orban, și-au prezentat moțiunile la Constanța.

Surse politice din cadrul organizației județene a PNL Constanța au precizat pentru cotdianul ZIUA de Constanța, că delegația de la Constanța va susține moțiunea „România Liberală” cu care Florin Citu, candidează pentru funcţia de preşedinte al PNL.  Așa ar urma să arate și votul din această seară din Comitetul Director Județean.

Pe 9 septembrie, moțiunea „PNL - Forța Dreptei" cu care candidează Ludovic Orban a fost primită cu aplauze în cadrul Comitetul Director Județean al PNL Constanța.



Cu toate acestea, liberalii constănțeni par deciși să gireze nu atât candidatura lui Florin Cițu, ci mai degrabă pe președintele Klaus Iohannis, în responsabilitatea căruia au rămas practic, prerogativele guvernării, după ce, Coaliția PNL-USR PLUS- UDMR s-a destrămat.



 

Aritmetica echipei conduse de deputatul Bogdan Huțucă s-ar traduce printr-un vot responsabil, în plină criză politică.

Sigur, însă, în sală în timpul Congresului, lucrurile pot suferi modificări, de la caz la caz.

Decizia din CDJ are caracter de recomandare, votul delegaților este secret.

Menționăm că, atât primarul Vergil Chițac, cât și președintele Mihai Lupu au anunțat încă de acum o lună că susțin candidatura premierului Cițu.

Organizaţiile pe care echipa Cîţu le consideră indecise până în prezent, votul fiind impredictibil, sunt Bihor (191 de delegaţi), Giurgiu (145 de delegaţi), Constanţa (144 de delegaţi), Tulcea (82 de delegaţi), Sectorul 1 (71 de delegaţi), Covasna (22 de delegaţi), Harghita (19 delegaţi).

 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii