Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:12 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un liberal a vandut Alianta cu democratii pe "argintii" pesedisti

ro

22 Jan, 2004 00:00 798 Marime text

La Consiliul Judetean s-a refacut Alianta PSD-PNL

In ultima vreme, mai multi fosti liberali, printre care Ion Marica, Petrica Munteanu si Mihai Pariza, au parasit PNL si s-au inscris cu acte in regula in PSD * Altii, precum Daniel Serban sau Valeriu Stoica, prefera sa ramana in randul sagetilor liberale, dar sa voteze impreuna cu PSD, cand cei din urma au interes sa lanseze o noua afacere de grup * In prima faza, in sala au fost prezenti 32 de consilieri, iar dintr-o eroare, numarul voturilor valabil exprimate a fost 33, dintre care 30 "pentru" si trei "impotriva" * Comisia de validare a solicitat repetarea votului * Cum presedintele CJC, Stelian Dutu, parasise sala, numarul consilierilor cu drept de vot dupa prezenta era de 31 * S-au impartit din nou buletine de vot si, pentru ca societatea "Domeniul Public si Privat Judetean" SRL trebuia infiintata musai, un liberal a fost convins telefonic sa voteze cu PSD * Comisia de validare a numarat voturile si a comunicat 30 "pentru" si unul "impotriva". Impotriva pare-se ca a votat Stoica, iar pro PSD, Daniel Serban. Deocamdata, nu se cunoaste exact cine a tradat * Presedintele PNL Constanta, Puiu Hasotti, a confirmat faptul ca unul dintre consilierii liberali a incalcat protocolul si a votat impreuna cu PSD * Hasotti sustine ca in cadrul unei sedinte de partid, programata la sfarsitul acestei saptamani, va aplica masuri

Sedinta extraordinara a Consiliului Judetean a fost, probabil, inceputul sfarsitului colaborarii la Constanta a Aliantei PNL-PD. In ultima vreme, mai multi fosti liberali, printre care Ion Marica, Petrica Munteanu sau Mihai Pariza, au parasit PNL si s-au inscris cu acte in regula in PSD. Altii, precum Daniel Serban sau Valeriu Stoica, prefera sa ramana in randul sagetilor liberale, dar sa voteze impreuna cu PSD, cand cei din urma au interes sa lanseze o noua afacere de grup.Acest lucru s-a intamplat ieri, cand s-a votat hotararea privind infiintarea Societatii Comerciale "Domeniul Public si Privat Judetean" SRL, cu asociat unic, Consiliul Judetean. Acest proiect trebuia aprobat cu 2/3 din numarul total al consilierilor, respectiv cu 30 de voturi din 44 de consilieri.In prima faza, in sala au fost prezenti 32 de consilieri, iar dintr-o eroare, numarul voturilor valabil exprimate a fost 33, dintre care 30 "pentru" si trei "impotriva". Cei trei care votat impotriva au fost democratul Dutu si liberalii Daniel Serban si Valeriu Stoica. Comisia de validare a solicitat repetarea votului. Cum presedintele CJC, Stelian Dutu, parasise sala, numarul consilierilor cu drept de vot dupa prezenta era de 31. S-au impartit din nou buletine de vot si, pentru ca societatea trebuia infiintata musai, un liberal a fost convins telefonic sa voteze cu PSD. Comisia de validare a numarat voturile si a comunicat 30 "pentru" si unul "impotriva". Impotriva pare-se ca a votat Stoica, iar pro PSD, Daniel Serban.

Deocamdata, nu se cunoaste exact cine a tradat

Contactat telefonic, presedintele PNL Constanta, Puiu Hasotti, a confirmat faptul ca unul dintre consilierii liberali a incalcat protocolul si a votat impreuna cu PSD. Hasotti sustine ca in cadrul unei sedinte de partid, programata la sfarsitul acestei saptamani, va aplica masuri drastice, care merg pana la excluderea din partid pentru cel care a votat impotriva Aliantei si a incalcat statutul acesteia.Prin aprobarea infiintarii Societatii Comerciale "Domeniul Public si Privat Judetean" SRL, s-a aprobat desfiintarea in termen de 30 de zile de la aprobare a Serviciului de gospodarire comunala si prestari servicii destinate protectiei populatiei. Astfel, intreaga activitate, drepturile si obligatiile Serviciului de gospodarire vor fi preluate de aceasta societate. SRL-ul va administra bunurile imobile din domeniul privat si va avea dreptul de folosinta a bunurilor imobile din domeniul public. Societatea va avea in administrare toate institutiile de cultura si arta, directiile din cadrul Consiliului judetean, centrele de recuperare a persoanelor cu handicap din judet, patru spitale, scolile speciale etc. Directorul societatii a fost numit tot in sedinta de ieri, in persoana lui Ionut Cristian Clipea, fost functionar in cadrul Primariei Constanta. Acesta este si presedintele Adunarii Generale a Asociatilor. Tot ieri, consilierul PRM Gheorghe Nicolae a anuntat ca renunta la calitatea de consilier judetean, locul sau urmand sa fie luat de urmatorul pe lista partidului, respectiv directorul SC "Ecoterm" Navodari, Mircea Suciu. Proiectele de aprobare a bugetelor Regiei Judetene de Drumuri si Regiei de Apa au fost amanate, pe motiv ca cele doua institutii nu au prezentat lista cu investitii. Un alt punct important pe ordinea de zi a fost aprobarea bugetului propriu al CJC. La acest punct, presedintele Consiliului Judetean, Stelian Dutu, a explicat faptul ca intocmirea bugetului este atributul exclusiv al ordonatorului de credite, respectiv presedintele CJC. Dutu a precizat ca el a prezentat in sedinta Delegatiei Permanente, desfasurata tot ieri, proiectul sau de buget si o ordine de zi care va constitui baza unei sedinte ordinare a CJC care va avea loc saptamana viitoare. Fara sa tina cont de sugestiile lui Dutu, consilierii PSD, PRM si PNTCD, dar si p(g)uristul Halet au aprobat bugetul propriu al CJC in valoare totala de 1067 de miliarde lei. Dutu a solicitat sa se verifice daca in aceasta suma au fost incluse si sumele necesare Consiliului pentru acoperirea tuturor obligatiilor contractuale ale CJC cu institutiile bancare si firmele de consultanta internationale. Intr-un exces de zel, aceiasi consilieri au luat din bugetul Primariei Baneasa un miliard, fara nici un amendament depus in prealabil, si l-au acordat Primariei Silistea, pentru asigurarea ajutorului social. Totodata, consilierii au avut in intentie sa-l imbuneze pe primarul comunei Castelu, caruia urmau sa-i aloce o suma de bani pentru derularea programului SAPARD, insa presedintele CJC a solicitat intocmirea unui proiect de hotarare in acest sens.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii