Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UDTTMR și PNL susțin candidatura lui Marghiol la Primăria Ciocârlia Niculae Marghiol a intrat oficial în cursa electorală (galerie foto)

ro

03 Jun, 2012 01:00 3597 Marime text
dsc06777.jpgFiliala Ciocârlia a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România a desfășurat ieri prima competiție de kureș din satul Ciocârlia de Sus. O demonstraţie de cinste, dreptate, curaj şi mai ales dibăcie, așa este definit, pe scurt, kureşul. Evenimentul a fost urmat de lansarea candidaturii lui Niculae Marghiol la Primăria Ciocârlia.

Luptele tradiţionale tătăreşti au fost organizate pe patru categorii: pehlivan de Ciocârlia, categoriile de vârstă 15-18 ani și 18-22 de ani și categoria Open. Cei mai buni dintre cei mai buni au fost premiați cum se cuvine. În cadrul primei categorii premiile au constat într-o oaie și un bairac, în cadrul celei de-a doua categorii au fost oferite două premii în cuantum de 100 lei respectiv 50 lei. Premiile celei de-a treia categorii au fost o oaie și un bairac, iar la categoria open s-au câștigat un berbec și un bairac. Luptele s-au desfășurat în aer liber la intrarea în satul Ciocârlia de Sus, unde s-au adunat aproximativ 1500 de spectatori. În deschiderea competiției au participat și deputatul UDTTMRAmetAledin, dar și preşedintele UDTTMR, VarolAmet.

„Tot ce vă promit o să duc la îndeplinire"

dsc06753.jpg

Înainte de a fi disputată finala competiției, a avut loc un alt moment important pentru localitate. Candidatul PNL la Primăria Ciocârlia, Niculae Marghiol și-a lansat candidatura. Pe scena amenajată la intrarea în sat au urcat pentru a-i susține candidatura lui Niculae Marghiol, președintele Organizației Județene a PNL, George Dragomir, Ovidiu Cupșa, vicepreședinte PNL, Dragoș Poteleanu, membru în biroul județean, Raluca Trandafir, membru în biroul național al femeilor liberale. De asemenea de la organizația de femei liberale au fost prezente pentru a-i susține candidatura lui Niculae Marghiol, Doina Băbănică, Filiz Ismail, Adriana Oprea, Ianulea Pilcă. S-a alăturat echipei liberale și primarul Florin Mitroi de la Valu lui Traian. Florin Mitroi, a declarat celor prezenți următoarele: „Este bine să avem coloană vertebrală şi să spunem «Da»acelui om care a fost aproape de noi foarte mulți ani". Niculae Marghiol le-a solicitat oamenilor să aibă încredere în el. „Aveți încredere în mine că tot ce vă promit o să duc la îndeplinire. Vreau să vă fiu alături cum v-am fost și în perioada 2000-2004. De când am plecat de la cârma primăriei nu v-am uitat, nu v-am lăsat să suferiți. Comuna noastră este o comună de oameni gospodari dar este sărăcită și îmbătrânită de actuala conducere care face doar pentru ea și care nu a făcut nimic pentru comunitate", le-a declarat Marghiol celor prezenți. Candidatul PNL le-a transmis oamenilor să-l voteze atât pe el cât și pe echipa sa de consilieri. Marghiol le-a vorbit oamenilor și despre programul său electoral prin care și-a propus să crească numărul ajutoarelor sociale, să ofere cu titlu de gratuitate locuri de casă și să mențină un dialog permanent cu oamenii. „Nu veți mai sta câte șapte zile la ușa primăriei pentru o adeverință", le-a făgăduit Niculae Marghiol localnicilor.

„A venit momentul să votăm omul nostru"

dsc06712.jpg

Înainte de încheierea evenimentului de lansare, OzgunArslan, preşedintele filialei Ciocârlia a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România și consilier pe lista lui Niculae Marghiol le-a solicitat oamenilor să-l învestească cu încredere pe candidatul PNL-ului. „UDTTMR din Ciocârlia este alături de PNL și de Niculae Marghiol. Așa cum eu am avut încredere și am vrut să-i redau încă o șansă să ajungă primar, așa vreau să vă rog și pe dumneavoastră ca pe data de 1o iunie sa fiți alături de noi", a declarat OzgunArslan. Localnicii au fost invitați să urce pe scenă pentru a lua cuvântul. Caliu Median, și-a dorit să vorbească cu oamenii și le-a transmis următoarele: „Pe data de 10 iunie aven nevoie de sprijinul dumneavoastră, sper și cred că ne dorim schimbarea. Am oferit credibilitate actualei conduceri iar timp de 8 ani am primit numai promisiuni și dezamăgiri. A venit momentul să votăm omul nostru, din sat. Nu există om care să nu fi primit sprijin din partea acestui om care ne-a fost alături întotdeauna și la bine și la greu", a precizat Caliu Median, președinta Organizației de Femei a UDTTMR, filiala Ciocârlia.

Localnicii au fost invitați la spectacol

După evenimentul de lansare a candidaturii, a avut loc finala competiției de lupte tătărești, iar mai apoi localnicii au fost invitați la spectacol de muzică populară și muzică tradițională tătărească. Au urcat pe scenă Iuliana Jipa, Edy Band și Alberto Voce de Diamant. În perimetrul în care s-au desfășurat kureșul și lansarea candidaturii lui Niculae Marghiol au fost amenajate terase cu mici, bere și friptură.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii