Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:49 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Toamna se numără candidaţii PSD la locale

ro

22 Aug, 2015 00:00 3172 Marime text
O circulară venită de la Centru i-a pus la treabă pe social-democraţii de la malul mării. Se pare că Liviu Dragnea nu se dezice de calificativul dat de mulţi, acela de ,,bun organizator”. Şi pentru că mulţi social-democraţi au imaginea pătată, probleme în instanţă sau pur şi simplu nu mai vor să-şi rişte pielea, fiind tentaţi să renunţe la mandatele de aleşi în administraţiile publice locale, preşedintele interimar al PSD a decis ca filialele din teritoriu să înceapă să le caute înlocuitori din timp. Aşa se explică faptul că, până la sfârşitul lunii octombrie, PSD Constanţa va trebui să aibă lista completă, pe localităţi, cu aspiranţii la mandatele de primari. Strategia social-democrată este lesne de înţeles: din noiembrie 2015 până în iunie 2016, candidaţii PSD mai puţin cunoscuţi electoratului să aibă timp să capete notorietate.

Făgădău, susţinut de UNPR la Primăria Constanţa

Surse din PSD Constanţa au afirmat că primarii care au procese cu Agenţia Naţională de Integritate pot sta liniştiţi, având liber de la partid să-şi prelungească mandatele. „S-a creat precedentul cu preşedintele Johannis şi, deja, multe instanţe şi-au schimbat deciziile, tot mai mulţi primari câştigând procesele cu ANI”, susţine social-democratul. De asemenea, preluând modelul PNL, pesediştii vor merge, în continuare, pe mâna primarilor aflaţi în funcţie, dacă aceştia mai vor să candideze. Cât priveşte susţinerea unor membri UNPR pentru obţinerea unor mandate de primari, situaţia este încă neclară din partea ambelor părţi. Deocamdată, un lucru este cert: dacă viceprimarul cu atribuţii de primar Decebal Făgădău va candida pentru Primăria Constanţa, UNPR îl susţine. Această informaţie provine chiar de la preşedintele organizaţiei judeţene UNPR Constanţa, George Lipoveanu.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii