Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:49 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştii ce-a făcut, patru ani, parlamentatul tău? Iusein Ibram, deputatul cu zero interpelări

ro

12 Oct, 2012 01:00 6258 Marime text

IuseinIbram-IbramIusein2.jpgZIUA de Constanţa prezintă profilul parlamentarilor constănţeni. Ce au făcut ei în ultimii patru ani? Prin ce s-au remarcat în mandatul 2008 - 2012? În ce scandaluri au fost implicaţi? În ce dosare? Cum au evoluat averile lor? Se pot mândri cu iniţiative care au devenit legi? Au fost activi? Au fost aproape de cetăţenii din colegiul lor, cei care le-au dat votul în contextul alegerilor generale din noiembrie 2008?

Vom prezenta profilul fiecăruia dintre cei 14 parlamentari constănţeni şi, de asemenea, al celor doi deputaţi ai minorităţilor naţionale, aleşi la nivel naţional, dar originari din Constanţa. Prezentarea se va face în ordinea alfabeticã a numelor.

Iusein Ibram este deputatul Uniunii Democrate Turce din România (UDTR), ales însă la nivel naţional, nu pe un colegiu anume. Este vicepreşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor şi, de asemenea, din februarie 2009, este membru în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Totodată, potrivit site-ului www.alesiivotează.ro, un proiect al Institutului pentru Politici Publice, Ibram a făcut parte din Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului şi Sportului, sub semnătura Monicăi Iacob Ridzi, pentru organizarea Zilei Tineretului şi Sportului.

Conform aceleiaşi surse, deputatul UDTR face parte din următoarele grupuri de prietenie: Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Turcia, Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Turkmenistan, dar şi cu Azerbaidjan.

În ceea ce priveşte activitatea sa parlamentară, deputatul originar din Constanţa a avut, în actualul mandat, doar cinci luări de cuvânt şi patru declaraţii politice.

Cât despre propunerile legislative iniţiate, acestea sunt în număr de 44. Dintre ele, doar patru au devenit legi. Este vorba despre propunerea legislativă pentru modificarea art. 56 şi a art. 71 din Legea administraţiei publice locale 215/2001, republicată - Legea 13/2012, proiectul de lege privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice - Legea 154/2012, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 217/2013 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie - Legea 25/2012 şi despre proiectul de lege pentru modificarea alin. (1) al art. 15 din Legea nr. 346 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii - Legea 246/2011.

Locul 105 în clasamentul general de prezenţă

Potrivit informaţiilor furnizate de www.alesiivoteaza.ro, Iusein Ibram a avut, în perioada 19 decembrie 2008 - 11 octombrie 2012, o prezenţă la vot de 80,2%, clasându-se astfel pe poziţia 105 în clasamentul general de prezenţă. Chiar dacă sindromul chiulului nu s-a lipit de el, Iusein Ibram nu a avut, în actualul mandat, nicio întrebare şi nicio interpelare.

Cât cheltuieşte un parlamentar al minorităţilor

Proiectul IPP, www.alesiivoteaza.ro, prezintă, de asemenea, cheltuielile fiecărui deputat. Cea mai recentă situaţie a cazării deputaţilor se referă la perioada 1 - 28 februarie 2011. În ceea ce-l priveşte pe Iusein Ibram, acesta nu a locuit la hotel, ci în „alte spaţii". Pentru „alte spaţii" suma acordată a fost de 98 de lei/zi.

Acelaşi proiect face referire şi la diurnele parlamentarilor, în teritoriu şi în străinătate, la cazare, în teritoriu şi în străinătate, dar şi la transport, în ţară şi în străinătate. Potrivit centralizării din februarie 2011, deputatul Iusein Ibram a încasat în luna februarie a anului trecut o diurnă pentru deplasare în teritoriu de 726 de lei şi una pentru deplasare în teritoriu de 463 de lei. Pentru cazare, parlamentarul a încasat doar pentru cazarea în teritoriu, nu şi în străinătate, şi vorbim aici despre suma de 294 de lei. Cât despre transport, Iusein Ibram a încasat doar pentru cel din ţară, anume 630 de lei.

Cine este vicepreşedintele UDTR

Potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaţilor, Iusein Ibram s-a născut pe 6 iulie 1953. A absolvit studiile universitare destul de târziu, anume în 2000. Este licenţiat în ştiinţe juridice, dar nu este menţionată instituţia la care a studiat. În 2003, deputatul UDTR termină, de asemenea, cursurile postuniversitare „Managementul instituţiilor publice". Nici aici nu e specificată instituţia.

Între 1970 şi 2004, parlamentarul din Constanţa a lucrat în transporturi.

Din 1992 este membru al UDTR, iar din 2008 este vicepreşedintele UDTR.

Singur, singurel

Iusein Ibram este o prezenţă extrem de discretă. Nu susţine conferinţe de presă, nu trimite către mass media comunicate de presă privind activitatea sa parlamentară. Cu toate acestea, numele său a fost foarte des auzit în contextul desemnării unui candidat la deputăţie din partea UDTR. „Lupta" s-a dus între fostul consilier local Ali Nurhan, actual cetăţean de onoare al municipiului Constanţa, şi Iusein Ibram. Cel dintâi ar fi fost susţinut, mai mult sau mai puţin oficial, de echipa PSD Constanţa. Aspect nu tocmai surprinzător, dacă ne amintim de numeroasele critici adresate de PSD Constanţa actualilor parlamentari ai minorităţilor, Iusein Ibram şi Aledin Amet (UDTTMR). La un moment dat, celui din urmă, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, i-a spus chiar să nu se mai întoarcă în Dobrogea. Aşa că nu e de mirare că PSD şi-ar fi dorit un candidat la deputăţie, fie el şi UDTR, care să-i fie pe plac.

Socoteala din târg nu a coincis, însă, cu cea de acasă, căci Ibram a fost desemnat, prin vot, candidatul UDTR pentru un nou mandat în Camera Deputaţilor. A obţinut 110 voturi, în vreme ce contracandidatul său, Ali Nurhan, doar 30.

Între prima (12 decembrie 2008) şi cea mai recentă (12 iunie 2012) declaraţie de avere din actualul mandat al deputatului nu există nicio diferenţă. Iusein Ibram are a încasat, în anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere, 52.0444 de lei.

Nu pierdeţi!
În următoarea ediţie print vom face profilul deputatului Colegiului 4, liberalul Mihai Lupu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii