Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:28 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stelian Ion (USR) - „Respingerea OUG 6 va conduce la închiderea a peste 5.000 de dosare!“

ro

10 Oct, 2018 00:00 1554 Marime text
Deputatul USR de Constanţa Stelian Ion a făcut o declaraţie de presă după finalizarea întrunirii Comisiei Juridice din cadrul Camerei Deputaţilor, despre riscurile respingerii OUG 6/2016. Parlamentarul susţine că unul dintre efectele respingerii ordonanţei este acela al impactului pe care acest fapt îl poate avea asupra dosarelor aflate în lucru în care sunt dispuse măsuri de supraveghere tehnică. El a arătat că Parchetul General a avertizat, în punctul de vedere referitor la OUG 6, asupra consecinţei „dezastruoase“ a respingerii acestei ordonanţe, menţionând că peste 5.000 de dosare ar urma să fie închise.
 
„Din datele Ministerului Public reiese că se află în lucru dosare în care s-au dispus măsuri de supraveghere tehnică, după cum urmează: 49 dosare la nivelul PÎCCJ (Secţia de urmărire penală şi Secţia parchetelor militare); 467 dosare la DNA (structura centrală şi structurile teritoriale); 1.042 de dosare la DIICOT (structura centrală şi structurile teritoriale); 4.987 de dosare la parchete de pe lângă curţile de apel şi cu unităţile din subordine”, a afirmat Stelian Ion.
 
Acesta a arătat că în punctul de vedere al Ministerului Justiţiei principala propunere este de respingere a OUG, dar că există mai multe variante.


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii