Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:48 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatorul constănţean Ștefan Mihu şi-a prezentat raportul de activitate în calitate de parlamentar

ro

18 Jan, 2020 00:00 1868 Marime text
Ștefan Mihu este senator PSD în Parlamentul  României, precum şi vicepreşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, respectiv membru al Comisiei economice, industrii şi servicii.
 
„În perioada de activitate parlamentară, am înaintat sau prezentat de la tribuna Senatului României, împreună cu colegi din PSD, din coaliţia parlamentară majoritară şi/sau din comisiile de specialitate ale Senatului în care activez, un număr de 85 de iniţiative legislative, focalizate în mod prioritar pe palierul politicilor economice şi financiar-fiscale ale ţării, precum: modificarea Codului fiscal; protecţia consumatorilor faţă de dobânzile excesive;
protecţia consumatorilor faţă de executările silite abuzive sau intempestive; protecţia consumatorilor faţă de riscul valutar în contractele de credit; protecţia consumatorilor contra cesiunilor speculative de creanţe; modificarea Legii privind internshipul; modificarea Legii privind responsabilitatea fiscal-bugetară şi modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare”, susţine Mihu în raportul său de activitate.
 
Senatorul s-a asociat sau a susţinut aprobarea obiectivului de investiţii în Spitalul Militar Regional „Mihail Kogălniceanu“; modificarea Legii privind reforma în domeniul sănătăţii; completarea Legii privind Serviciul de alimentare cu apă şi canalizare; înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii; Legea manualului şcolar; aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Braşov-Bacău; organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru problemele rezerviştilor şi veteranilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională; sprijin financiar acordat de statul român Schitului românesc „Prodromu“, de la Muntele Athos; modificarea Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap sau pensiile militare, propunere legislativă la care a depus şi amendamente în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii SCMD.
 
Referitor la  declaraţiile politice, senatorul PSD spune că a avut în vedere abordarea unor tematici de interes larg, cu relevanţă deosebită pentru ţară, precum: Cazinoul Constanţa; 101 ani de la Marea Unire; Ziua Constituţiei; Agricultura romanească, încotro?; Aderarea României la spaţiul Schengen; Locuri de muncă pentru tinerii absolvenţi de facultate; Repatrierea rezervei de aur a României;
Evoluţii post-moţiunea de cenzură pe scena politică românească, Ziua Europei sau deschiderea noului an şcolar în învăţământul preuniversitar.
 
De asemenea, Mihu adaugă faptul că a supus atenţiei ministerelor şi altor instituţii de resort, în funcţie de problematică, 11 interpelări - dintre care patru au fost adresate direct prim-ministrului României - precum şi două întrebări, referitoare la probleme de actualitate ale vieţii politice şi social-economice ale ţării, cu accent pe cele cu impact direct pentru Municipiul şi Judeţul Constanţa.
 
Între interpelările şi întrebările adresate, în perioada considerată, ministerelor şi instituţiilor centrale, menţionează: Cazinoul Constanţa; Reînfiinţarea flotei comerciale maritime a României; Radiocomunicaţiile navale pentru porturile româneşti la Marea Neagră; Situaţia Spitalului Clinic C.F. Constanţa; Reorganizarea ANAF, cu accent pe apropierea organelor fiscale de contribuabili; Necesitatea unui control sporit al calităţii produselor alimentare ambalate destinate populaţiei juvenile; Combaterea fenomenului “Zombie”; Monumentul Tineretului de la Straja; Disfuncţionalităţi în utilizarea voucherelor de vacanţă; Perspectivele agriculturii ecologice în România; Casa Română de Comerţ agroalimentar “Unirea”; Corelarea mai strânsă a structurii anului şcolar cu obiectivele promovării turismului românesc; Dimensiunile alarmante ale fenomenului “mamelor minore” sau Contribuţia Misiunilor diplomatice ale României la imaginea ţării peste hotare».
 
În încheierea raportului, senatorul Mihu îi asigură pe constănţeni ca demersurile pentru atingerea obiectivelor propuse în mandatul său vor continua şi în anul 2020.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii