Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:55 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatoarea USR Ramona Dinu invită constănţenii să voteze cele mai frumoase tradiţii şi obiceiuri din Dobrogea

ro

06 Aug, 2019 00:00 2003 Marime text
Dobrogea este o regiune plină de istorie, un loc de basm în care tradiţiile şi legendele modelează comunităţi şi dau mai multă valoare locurilor. În acest sens, senatoarea USR de Constanţa Ramona Dinu a identificat o listă a celor mai întâlnite obiceiuri şi tradiţii din zona Dobrogei şi îndeamnă dobrogenii să le voteze, să le aleagă pe cele care li se par cele mai valoroase.
 
„Am convingerea că împreună vom identifica obiceiuri şi tradiţii care pun în valoare fiecare regiune a ţării şi care, dacă vor fi conservate, vor deveni surse de atracţie turistică, generatoare de creştere economică pentru comunităţile locale sau judeţene”, spune parlamentarul constănţean.
 
Cei interesaţi au de ales între:
- Lăzărelul (practicat în Sâmbăta de Florii)
- Paparuda (practicat în a treia zi de Paşti în localităţile Niculiţel, Luncaviţa, Văcăreni, Jijila)
- Drăgaica (Zeiţa agrară, protectoare a lanurilor înspicate de grâu şi a femeilor măritate, sinonimă cu Sânziana, sărbătoare celebrată în Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea)
- Ziua peştelui (​sărbătoare cu dată fixă a pescarilor - 17 martie - dedicată peştelui)
- Baterea alviţei (​practică magică de aflare a norocului şi a ursitei la Lăsatul-secului de Paşti)
- Mosoiul (se practică numai la Luncaviţa, în Tulcea, obicei al colindatului cu măşti)
- Semănatul (practicat în ziua de Anul Nou, de copiii ce intră din casă în casă şi aruncă cu boabe de grâu)
- Pictura pe icoane lipoveneşti (icoanele pictate au fost mereu o reprezentare a identităţii religioase locale, iar cele lipoveneşti sunt unele dintre cele mai frumoase)
- Dogăritul (un meşteşug aproape dispărut acum din Tulcea şi Dobrogea, apărut din nevoia oamenilor de a transporta vinul din podgoriile Dobrogei).

Chestionarul poate fi accesat aici: http://www.quiz-maker.com/QA66DOG.
„Anul trecut am reuşit ca împreună cu voi să alegem cele mai frumoase destinaţii turistice din România. Atunci, am realizat un top al destinaţiilor turistice, pe baza voturilor voastre.
De această dată, credinţa mea este că vom afla tradiţiile şi obiceiurile care definesc destinaţiile turistice din întreaga ţară. Şi vă chem alături de mine, în perioada următoare, să votaţi obiceiuri şi tradiţii din judeţul sau din regiunea în care trăiţi. Împreună vom realiza un top naţional şi vom promova o hartă a celor mai frumoase tradiţii sau obiceiuri, în speranţa că exemplul nostru va fi o sursă de inspiraţie pentru cei care conduc astăzi destinele turismului românesc. 
Angajamentul meu este ca la finalul acestei campanii să identificăm soluţii legislative pentru conservarea şi promovarea acestor comori naţionale, care sunt tradiţiile şi obiceiurile locale”, explică senatoarea USR de Constanţa.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii