Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:39 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Schimbări în PNL Constanţa Ce funcţii vor ocupa Bola, Bourceanu şi Manea după fuziunea cu PDL

ro

26 Jul, 2014 00:00 4776 Marime text
Fuziunea dintre PNL şi PDL trebuie să fie aprobată astăzi, în cadrul unui congres comun al celor două partide. Tot în contextul congresului de unificare e programată şi aprobarea alcătuirii Alianţei Creştin Liberale.



În perspectiva proximei fuziuni politice, în interiorul celor două formaţiuni au loc mai multe schimbări. Liberalii constănţeni intenţionează să-şi consolideze organizaţiile de tineret, dar şi Organizaţia Municipală şi Organizaţia Judeţeană PNL Constanţa.



Potrivit unor surse, actualul lider al Organizaţiei Municipale de Tineret a PNL Constanţa, Bogdan Bola, ar urma să preia de la Septimiu Bourceanu funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Tineret. Şi pentru Bourceanu sunt prefigurate câteva schimbări. Se pare că el ar urma să ocupe o funcţie de conducere în cadrul Biroului Politic Teritorial al PNL Constanţa, posibil cea de prim-vicepreşedinte. De data aceasta însă, în organizaţia seniorilor.
Şi deputatul Victor Manea va trece, susţin colegii săi de partid, prin nişte schimbări. Cel mai probabil, el nu va mai conduce Organizaţia Municipală a PNL Constanţa. Dar asta nu va fi o sancţiune pentru scorul execrabil pe care l-a obţinut organizaţia în contextul alegerilor europarlamentare din această primăvară. Surse liberale susţin că parlamentarul ar urma să ocupe o funcţie la nivel de judeţ în structura complementară PNL-PDL. Pentru moment, numele celui care l-ar putea înlocui pe Victor Manea nu se vrea a fi dezvăluit.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ana Maria 15 Jul, 2015 15:42 Îl propun pe Alexandru Gorga