Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:22 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rezilierea contractului cu societatea Callatis Therm, motiv de scandal în Consiliul Local Mangalia

ro

18 Feb, 2012 02:23 2230 Marime text
07_scandal_mangalia_.jpgViceprimarul municipiului Mangalia, Constantin Filimon, a convocat vineri, la ora 12.30, o şedinţă de îndată a Consiliului Local Municipal. Pe ordinea de zi a evenimentului au fost incluse trei proiecte de hotărâre: înfiinţarea unui SRL care să gestioneze furnizarea agentului termic, rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2012, precum şi rezilierea contractului cu societatea Callatis Therm, furnizorul de agent termic din Mangalia. Menţionăm că acest din urmă proiect a fost adus în atenţia aleşilor locali abia după ce viceprimarul Constantin Filimon a anunţat, miercuri, rezilierea contractului fără însă a se fi consultat în prealabil cu colegii săi din Consiliul Local.

Şedinţa de la 12.30 a fost suspendată din lipsă de cvorum. Pentru ca cele trei proiecte să treacă era nevoie de 13 voturi, or la eveniment au fost prezenţi doar 11 consilieri. De altfel, şedinţa a degenerat într-un scandal.

Filimon, într-o „situaţie jenantă"

În timp ce viceprimarul Filimon le-a reproşat juriştilor din Primărie faptul că nu l-au învăţat cum să rezilieze contractul cu SC Callatis Therm SA (asta deşi Primăria Mangalia are o armată de jurişti), consilierul Paul Foleanu l-a criticat pe Filimon pentru că a anunţat rezilierea contractului fără a avea avizul Consiliului Local. „Ieri (n.r. - joi), la Bucureşti, am fost pus într-o situaţie jenantă, din cauza juriştilor Primăriei, care nu m-au învăţat, de o lună, de când sunt viceprimar, cum să reziliez contractul cu Callatis Therm. Nu e posibil ca aceşti oameni să-şi primească lefurile degeaba", a declarat viceprimarul. Se pare că în scurta sa trecere prin capitală (de unde declara că nu se întoarce decât atunci când problema căldurii va fi deblocată), cu intenţia de a fi primit în audienţă de premierul Mihai Răzvan Ungureanu, Filimon a fost redirecţionat de la Cabinetul Primului Ministru la un secretar de stat din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi, ulterior, la un reprezentant al ANRSC, alături de care ar fi discutat, în prezenţa a trei membri din Corpul de Control al Primului Ministru, pe marginea controversatului contract cu SC Callatis Therm SA.

„Un lung şir de litigii"

Chiar şi aşa însă, pentru rezilierea contractului este nevoie de girul Consiliului Local. Consilierii locali nu sunt însă deloc încântaţi de această variantă, fiindcă nu cred că este soluţia optimă în plină iarnă, când zeci de mii de mangalioţi suferă de frig în case. Chiar dacă ADPP Mangalia preia centralele termice din localitate, nu există încă o licenţă de furnizare a agentului termic şi nici oameni angajaţi pentru aşa ceva.

Pe marginea acestui aspect, democrat-liberalul Paul Foleanu a declarat: „Ce a făcut Filimon cu acel contract cu Callatis Therm, fără a se consulta cu aleşii locali, nu rezolvă problema căldurii. El a declanşat doar un lung şir de litigii, care nu ştim cum anume se va finaliza. Puteam foarte bine să reziliem contractul în primăvară, dar nu aşa, ci eventual prin Curtea de Arbitraj Constanţa, aşa cum a recomandat şi prefectul Palaz".

În cursul serii de vineri, consilierii locali urmau să se reunească din nou în cadrul unei şedinţe de îndată, pentru dezbaterea celor trei proiecte. Cei 11 consilieri care au participat la şedinţa de la 12.30, dar mai ales preşedinţii şi reprezentanţii asociaţiilor de locatari sperau să se mai găsească doi consilieri care să catadicsească să ia parte la şedinţă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • DAN VUCEA 18 Feb, 2012 12:30 Halal primar(aici ajungem cand votam toti analfabetii in functii publice de organizare si conducere),cum dracu o fi ajuns asta consilier nu stiu.Chiar sa fi fost in DUMINICA ORBULUI si tot il vedeai pe asta ca este o nulitate.Acum ii reproseaza juristilor din primarie ca nu l-au invatat cum sa rezilieze contractul cu Callatis Therm.Habar nu are care ii sunt prioritatile intr-o asemenea situatie.Normal ar fi fost sa faca TOTUL(de o luna de cand este primar interimar si nu viceprimar cum spune el-asta nu stie nici ce functie are si cum il cheama) pentru a da caldura si apoi sa se angajeze in actiunea de rezilere a contractului.Iar pemtru fatul ca nu l-au invatat juristii cum sa rezilieze contractul sunt doua cauze:una ar fi daca le-ar fi cerut sprijinul si ce au spus juristi si a doua daca le-a cerut sprijinul si nu au stiut se datoreaza faptului ca a fost angajata aceasta ,,armata de juristii"pe alte criterii decat competente si profesionalism.Asa se intampla cand nu stim pe cine alegem si pe cine numesc alesii in functii in administratie.