Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:41 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Referendumul pentru familie ar putea fi organizat în luna mai

ro

27 Mar, 2018 00:00 1707 Marime text
Organizarea referendumului pentru familie a fost abordată în cadrul Biroului Permanent Naţional al PSD. Liderii PSD au anunţat că este posibilă organizarea unui referendum în luna mai. „Conform graficului, cred că da, va fi referendum pentru familie“, a precizat Paul Stănescu. Întrebat dacă scrutinul ar putea avea loc în primăvara acestui an, respectiv în luna mai, Stănescu a spus că, „din toate calculele, aşa ar trebui să fie“.  
 
Aşa cum arătam în ediţiile anterioare, Coaliţia pentru Familie a strâns 3 milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituţiei, prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, referitor la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi“, dar semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată, pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Astfel, iniţiativa prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie“.
 
Iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei a trecut de Parlament anul trecut, în mai, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor“.
Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul/propunerea de revizuire trebuie adoptat/e de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii