Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:23 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prim-ministrul Republicii Croația, Andrej Plenkovic, în vizită oficială la Palatul Victoria

ro

18 May, 2018 11:49 1986 Marime text
Prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a primit astăzi la Palatul Victoria pe Prim-ministrul Republicii Croația, Andrej Plenkovic, aflat în vizită oficială în țara noastră. Cei doi interlocutori au făcut o trecere în revistă a agendei bilaterale, fiind evidențiată dorința de consolidare a relațiilor politice, economice și a cooperării la nivel sectorial. A fost subliniat potențialul existent în acest sens în domenii precum educația, afacerile interne, apărarea, agricultura, protecția minorităților. Atât partea română, cât și cea croată și-au exprimat interesul pentru organizarea unei ședințe comune de guvern.

Cei doi oficiali au reliefat, de asemenea, importanța pentru relația bilaterală a minorității croate din România și a comunității române din Croația.

În cadrul consultărilor, ambii demnitari au exprimat satisfacția privind creșterea schimburilor comerciale cu 25% în anul 2017, comparativ cu anul precedent și speranța că acest trend va fi continuat.

Cei doi premieri au abordat cooperarea dintre cele două state în context european, inclusiv din perspectiva apartenenței celor două țări la Trio-ul Președințiilor Consiliului UE, mandat pe care îl vor deține pentru prima oară de la aderarea la Uniune. În context, au remarcat pozițiile convergente cu privire la viitorul UE, fapt ce va crea posibilitatea de a promova un program european care să sprijine unitatea și coeziunea proiectului european în perioada următoare. Totodată, au exprimat intenția de a avea un rol constructiv în negocierile și deciziile care vor modela viitorul Uniunii Europene.

Referitor la Brexit, oficialul român a evidențiat importanța deosebită acordată implementării aspectelor convenite în Acordul de retragere în ceea ce privește garantarea drepturilor cetățenilor europeni din Marea Britanie.

Cu privire la Viitorul Cadru Financiar Multianual post-2020, prim-ministrul Viorica Dăncilă a arătat că România privește cu maxim interes propunerile lansate de Comisia Europeană la 2 mai a.c., atât din perspectiva nevoii de susținere a obiectivelor investiționale la nivel UE, de stimulare a convergenței la nivelul întregii Uniuni, cât și prin prisma rolului de viitoare Președinție a Consiliului UE, care va trebui să gestioneze acest dosar de negociere.

Cei doi demnitari au subliniat importanța Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, precum și a dezvoltării de proiecte comune.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat importanța pe care România o acordă Republicii Moldova și evoluției parcursului european al statului vecin.

Cei doi înalți oficiali au exprimat interesul ambelor părți privind stabilitatea și securitatea regiunii Balcanilor de Vest și au reiterat susţinerea fermă pentru continuarea procesului de extindere a UE,  subliniind importanța menținerii credibilității politicii de extindere în raport cu statele candidate și aspiranți.

Cu ocazia vizitei, cei doi miniștri ai apărării au semnat, în prezența prim-miniștrilor României și Croației, “Declarația de Intenție între Guvernul României și Guvernul Republicii Croația privind consolidarea cooperării bilaterale în domeniile apărării și securității”.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii