Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:56 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Politica îi dăunează lui Nicuşor Constantinescu“ Felix Stroe, în cursa pentru funcţia ocupată, timp de 12 ani, de Mazăre

ro

29 Jun, 2015 00:00 3078 Marime text
Social-democraţii constănţeni l-au reales, la finalul săptămânii trecute, în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale a PSD Constanţa, pe Decebal Făgădău, primarul interimar al Constanţei. La propunerea senatorului Nicolae Moga, votul nu a fost unul pe buletine de vot, ci prin ridicarea mâinii, de vreme ce Făgădău a fost unicul candidat. Astfel, toţi cei 562 de membri PSD prezenţi la eveniment l-au reconfirmat, în unanimitate, în funcţia de lider al Organizaţiei Municipale, pe Făgădău. Rezultatul era însă previzibil, iar evenimentul s-a derulat conform aşteptărilor, fără incidente.
 
Nu acelaşi lucru se poate spune despre scrutinul intern de azi, când social-democraţii tomitani vor alege noul preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa. Asta după ce, timp de 12 ani, Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost „el lider maximo“ în PSD Constanţa. De altfel, tot ce a însemnat, până acum, PSD la Constanţa a fost sinonim cu Radu Mazăre. Contrazicând toate principiile unei democraţii de partid sănătoase, Organizaţia PSD Constanţa s-a redus la Radu Mazăre. Uneori, şi la Nicuşor Constantinescu, preşedinte executiv suspendat din funcţie şi care, în urmă cu două săptămâni, a fost suspendat, de către conducerea centrală a partidului, şi din calitatea de membru al PSD. Cu alte cuvinte, acest partid s-a redus, la malul mării, la doi oameni. Doi lideri autoritari, care au „tunat şi-au fulgerat“ aşa acum au vrut, doar atunci când au vrut. În nenumărate situaţii, au criticat conducerea centrală a PSD şi au cerut demiterea unor miniştri. În van, desigur, căci solicitările lor nu au avut ecou.
Iată, aşadar, în ce context are loc conferinţa judeţeană de astăzi, în care va fi ales succesorul lui Radu Mazăre.

Schimbarea la faţă a PSD Constanţa?

Scrutinul de astăzi din PSD are loc într-un moment extrem de delicat pentru partid. Atât la nivel local, cât şi la nivel naţional. Pe data de 14 mai, în cadrul Comitetului Executiv Judeţean al PSD Constanţa, Felix Stroe afirma: „PSD Constanţa este într-o situaţie grea, dificilă. Să nu fim ipocriţi şi să ne prefacem că nu ştim despre ce vorbim. Este o situaţie delicată, dar nu trebuie să abandonăm lupta“.
În contextul aceluiaşi eveniment, senatorul Nicolae Moga - care, după demisia, în această primăvară, a lui Mazăre din funcţia de lider al PSD Constanţa, a preluat conducerea interimară a organizaţiei -, a afirmat că PSD Constanţa se află în ceea ce el a numit „un moment excepţional“. „Vă rog din tot sufletul, mai mult ca oricând, să fim uniţi!“, declara Moga. De altfel, discursul acestuia din urmă a fost similar la alegerile de sâmbătă. Liderul interimar al Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa a afirmat: „Nu suntem într-o situaţie fericită, suntem într-o situaţie delicată. Însă PSD nu a murit în municipiul Constanţa“.
Conform PSD Constanţa, singurul candidat înscris oficial în cursa de astăzi este Felix Stroe, fost vicepreşedinte al organizaţiei judeţene şi director general al RAJA. Stroe candidează pentru funcţia pe care Radu Mazăre a ocupat-o timp de 12 ani.

Felix Stroe este directorul general al SC RAJA SA, cea mai mare companie publică de apă din România şi preşedintele Asociaţiei Române a Apei. A absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“ şi Academia Militară, este căsătorit şi are doi copii şi doi nepoţi. De asemenea, este cetăţean de onoare al oraşului Comrat din Republica Moldova, dar şi al municipiului Constanţa.

„M-am născut în picioare şi o să mor în picioare“

 Aşa cum afirmam mai sus, despre scrutinul de azi nu se poate spune că este previzibil, iar asta în pofida faptului că, până la acest moment, în cursă s-a înscris un singur candidat. Fiindcă nu este exclus ca la eveniment să îşi facă apariţia preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Amintim că, în luna aprilie a acestui an, Constantinescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte executiv al PSD Constanţa, hotărâre care a venit pe fondul rezoluţiei Consiliului Naţional al PSD. Conform acestei rezoluţii, membrii care nu corespund noilor principii de integritate ale partidului sunt (auto)suspendaţi din PSD. Ulterior suspendării, Constantinescu a trimis mai multor organizaţii PSD din judeţul Constanţa o serie de adrese pe care conducerea interimară a organizaţiei le-a considerat nestatutare. Mai mult, în urmă cu două săptămâni, conducerea centrală a PSD a hotărât suspendarea lui Constantinescu din calitatea de membru PSD. Decizia de suspendare a preşedintelui CJC din calitatea de membru de partid a fost semnată de liderul naţional al partidului, Victor Ponta, şi de Andrei Dolineaschi, secretarul general al PSD. Senatorul Moga a declarat, inclusiv la alegerile de sâmbătă, că Nicuşor Constantinescu pare să se fi resemnat cu gândul că este suspendat şi că, prin urmare, nu poate candida la funcţia de preşedinte al PSD Constanţa, aşa cum a anunţat că intenţionează.

Interesant este că mai mulţi dintre liderii PSD Constanţa nu agreează o posibilă candidatură a lui Nicuşor Constantinescu la funcţia de lider al organizaţiei judeţene a partidului. Decebal Făgădău, preşedintele Organizaţiei Municipale, a declarat, la finalul alegerilor de sâmbătă, că, deşi îi poartă preşedintelui CJC atât respect, cât şi simpatie, „în momentul de faţă, politica îi dăunează lui Nicuşor Constantinescu“.
Deznodământul alegerilor de azi va fi cel puţin interesant dacă Nicuşor Constantinescu îşi va face apariţia la eveniment cu intenţia de a candida. Iar dacă o va face, în baza căror prevederi statutare o va face? Amintim că, în urmă cu două săptămâni, în ziua în care conducerea centrală a PSD decidea suspendarea sa din calitatea de membru de partid, Constantinescu declara: „Eu nu m-am născut în genunchi. M-am născut în picioare şi o să mor în picioare. Nu mi-am dat demisia şi nu mi-o voi da vreodată. Probabil că de azi sunt suspendat“.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii