Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:26 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PMP Limanu s-a „întărit“ cu oamenii lui Bădrăgan de la PRU. Este a doua „fuziune“ după Eforie, organizație în care taberele se luptă pentru putere

ro

16 May, 2018 00:00 2106 Marime text
Organizația PRU Limanu s-a alăturat echipei PMP din localitate, împreună cu cei 80 de membri ai acestei formațiuni politice. Cu această ocazie, s-a constituit și biroul organizației PMP Limanu, format din membrii celor două echipe politice, Mișcarea Populară din localitate întărindu-se în acest fel.
 
Președinte PMP Limanu a fost desemnat Nicolae Crăciun. „Este o normalitate ca echipa noastră, a celor de la PRU, să ne alăturăm echipei PMP. Suntem hotărâți să ne batem pentru locuitorii comunei Limanu și să le reprezentăm cum se cuvine interesele în administrația locală. Suntem bine organizați și ne propunem să câștigăm următoarele alegeri. Îi asigurăm pe adversarii noștri politici că noi știm să facem o politică decentă, dar fermă, și fără trădări. Am simțit că prin alăturarea noastră la Mișcarea Populară ne-am întors acasă“, a declarat președintele PMP Limanu, Nicolae Crăciun.
 
La rândul său, președintele Claudiu-Iorga Palaz a precizat: „Este o onoare pentru mine să am alături o echipă care știe să facă politică, are o gândire de dreapta și membrii sunt susținători ai președintelui Traian Băsescu, iar acest lucru este de notorietate în comuna Limanu. M-a impresionat modul de organizare al acestor colegi și entuziasmul lor de a face politică și de a se bate pentru interesele cetățenilor din localitate. Sunt convins că organizația PMP Limanu a devenit una dintre cele mai puternice organizații a Partidului Mișcarea Populară și este pregătită pentru bătăliile electorale care vor urma. Urez succes și bun venit noilor colegi de la PRU!“
 
Facem precizarea că organizația PRU Limanu a obținut, la alegerile locale din 5 iunie 2016, 306 de voturi, având în Consiliul Local Limanu doi consilieri.
 
Vă reamintim că, la jumătatea lunii martie a acestui an, organizaţia din Eforie a Partidului România Unită a decis să se alăture Partidului Mişcarea Populară. Atunci, Lucia Sărăcilă, preşedinte PRU Eforie, s-a înscris, împreună cu cei 11 membri ai Biroului Politic Local şi cu 107 membri, în Partidul Mişcarea Populară. Între timp, în urma fuziunii, la PMP Eforie s-a declanşat un imens scandal, ceea ce sperăm să nu se întâmple şi în organizaţia PMP Limanu.
 

Citeşte şi:

Scandal. O organizaţie PMP din judeţ vrea să meargă în audienţă la Traian Băsescu. Palaz le transmite - „Nu ne-am cumpărat partid la Eforie!“

Scandalul din organizaţia PMP Eforie, departe de a se fi terminat! Consilierul local Negrici, exclus din partid, ameninţă cu plângeri penale! (galerie foto+documente)



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii