Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:41 26 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe principiul „apa trece, pietrele rămân“ Liberalii constănţeni, în continuare pe funcţiile de conducere în deconcentrate

ro

23 Jul, 2014 00:00 2011 Marime text
Ieşirea PNL de la guvernare, produsă în urmă cu câteva luni, nu a atras după sine şi „debarcarea“ directorilor liberali de la conducerea instituţiilor deconcentrate constănţene. În pofida faptului că social-democraţii erau dornici să-şi numească oamenii pe funcţii, reprezentanţii PNL nici nu au demisionat, nici nu au fost demişi. Astfel că, la momentul actual, multe dintre instituţiile constănţene sunt în continuare „cârmuite“ de liberali.
Este cazul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa, condusă şi acum de un liberal, anume Dragoş Poteleanu. Asta deşi încă din luna aprilie, în PSD Constanţa, se vehicula numele unui Laurenţiu Scupra pentru această funcţie de conducere.
 
Aceeaşi este situaţia şi la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa. De la căderea Guvernului Boc şi până acum, instituţia a fost condusă doar de liberalul Claudiu Teliceanu.
Mai mult sau mai puţin previzibil, nici directorul Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale nu a fost schimbat, liberalul Ovidiu Cupşa fiind în continuare la conducerea CERONAV.
Nu mai puţin important, liberalul Ciprian Hanganu este şi acum director coordonator în cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.
În aceeaşi situaţie se află fostul prefect al judeţului Constanţa, Bogdan Huţucă. Deşi detaşarea sa în funcţia de director al Direcţiei Legislaţie Cod Fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a expirat pe 30 iunie, Huţucă este, şi în prezent, unul dintre oamenii de bază din ministerul condus de tânăra Ioana Petrescu.
Eugen Bola, fost reprezentant al Guvernului în teritoriu la Constanţa, ocupă, şi la câteva luni după destrămarea USL, fotoliul de inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii