Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:34 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parlamentul a respins cererea de reexaminare a Legii bugetului de stat. Opoziţia reclamă comportamentul dictatorial al PSD-ALDE

ro

14 Mar, 2019 00:00 1304 Marime text
Parlamentul a respins cererea de reexaminare a Legii bugetului de stat pe 2019, retrimisă de preşedintele Klaus Iohannis, adoptând proiectul în forma trimisă iniţial la promulgare.
Au fost înregistrat 245 de voturi „pentru”, 115 - „împotrivă” şi 2 abţineri. 
 
Reprezentanţii USR au anunţat că le-au fost respinse toate amendamentele. „Bugetul pe 2019 a rămas în forma iniţială, toate amendamentele Opoziţiei au fost respinse de coaliţia de guvernare: finanţări pentru autostrăzi şi infrastructură, fonduri pentru medicamentele destinate bolilor cronice cu risc crescut, programul de masă diversificată în şcoli şi construirea spitalelor regionale. DNA şi DIICOT vor avea şi ele bugete mai mici”.
 
La rândul său, preşedintele PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă, membru în Comisia de Buget Finanţe, a declarat că pesediştii, în frunte cu ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, nici măcar nu au vrut să discute amendamentele opoziţiei care vizează chestiuni precum spitalele regionale şi infrastructura. „Au promis spital regional la Constanţa, între timp nu au săpat măcar un centimetru. Când opoziţia le aminteşte acest lucru sau când încercăm să găsim soluţii pentru a începe totuşi acest proiect, pesediştii ne închid gura. PSD-ALDE se comportă dictatorial în Parlament şi îşi bat joc de cutumele şi regulile parlamentare. Prin astfel de acţiuni, PSD-ALDE suspendă, practic, ideea de opoziţie în România. Socialiştii se comportă zi de zi ca şi cum deţin ţara asta pe persoană fizică, se comportă ca ultimul dictator latino-american care refuză să dialogheze cu opoziția”, a conchis parlamentarul liberal.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii