Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:13 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Numai la noi se poate Cum a ajuns Pîrvu Pîrvu, de la Tuzla, să fie şi paznic, şi consilier local la Primărie

ro

24 Jul, 2013 00:00 2470 Marime text
Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul a patru aleşi locali: Lienerth Mihail (primar al Comunei Vurpăr, judeţul Sibiu), Stan Nicolae (primar al comunei Mavrodin, judeţul Teleorman), Radu Doru (primar al comunei Suseni, judeţul Argeş) şi Pîrvu Pîrvu (consilier local în cadrul Consiliul Local al comunei Tuzla, judeţul Constanţa). Starea de incompatibilitate a intervenit ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcţii şi calităţi, contrar prevederilor legale.
 
Pîrvu Pîrvu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 mai 2009 - 28 decembrie 2009, întrucât a exercitat, simultan, calitatea de Consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Tuzla, şi funcţia de muncitor necalificat în cadrul Compartimentului Pază – P.S.I. al Primăriei Comunei Tuzla, fiind angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al Primarului. Astfel, Pîrvu Pîrvu nu a respectat dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de consilier local […] este incompatibilă cu calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv”. Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistaţi sau reprezentaţi de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii