Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:44 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noua componenţă a Biroului Filialei Locale a USR Constanţa

ro

16 Jun, 2018 00:00 2785 Marime text
Reprezentanţii USR Constanţa s-au întrunit în cadrul Adunării Generale a filialei locale în vederea desemnării conducerii biroului de arbitraj şi biroului de control pentru următoarele 12 luni.
 
Noua componenţă a Biroului Filialei Locale a USR este următoarea:
- preşedinte: Remus-Eugen Negoi, 47 de ani, antreprenor, doctor în economie al ASE Bucureşti, economist, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa;
- vicepreşedinţi: Florin-Daniel Cocargeanu, 36 de ani, economist, Cătălin Iacob, 29 de ani, absolvent al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, antreprenor;
- membri: Stelian-Cristian Ion, 41 de ani, avocat, fondator al Asociaţiilor „Verde Urban“ şi „Litigoras“, deputat, Cerasela Badea, 48 de ani, asistent medical, Adrian-Cristian Burlibaşa, 47 de ani, licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Iaşi, secţia Finanţe-Bănci, antreprenor, Gabriel Peniu, 45 de ani, inginer.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Marin LUPU 30 Jan, 2019 12:43 aveti organizatii si la Medgidia si Cernavoda? as fi interesat