Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:35 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihail Neamţu - „Noua Republică nu este un partid de buzunar. Nici o expresie de calcul electoral" (galerie foto)

ro

25 Feb, 2012 00:06 2202 Marime text
04_noua_republica_conferinta.jpgMihail Neamţu a declarat că Noua Republică „nu este un partid de buzunar, ci o mişcare civică autentică". Fondatorul Noii Republici a făcut aceste declaraţii în contextul unei conferinţe de presă susţinute vineri, la Constanţa. Neamţu a explicat că mişcarea a luat naştere pe Internet, iar ulterior „a coborât în stradă". „Ea nu este o expresie de calcul electoral", a ţinut să sublinieze Neamţu.

În ceea ce priveşte aspectele organizatorice, în doar cinci luni de la înfiinţare se pare că Noua Republică a cunoscut o ascensiune fulminantă, în sensul în care până la momentul de faţă în ţară s-au constituit 35 de grupuri de iniţiativă locală, nu filiale, aşa cum a precizat fondatorul mişcării. „Apariţia Noii Republici reprezintă o promisiune şi deja un succes", a declarat Neamţu.

Din punct de vedere doctrinar, istoricul a explicat că această mişcare, care nu se defineşte ca un produs de laborator, ci ca o puternică mişcare cetăţenească, îmbină liberalismul clasic, creştin-democraţia, dar şi conservatorismul, iar aici Neamţu a făcut referire la obiceiuri, morală, patrimoniu şi mediu.

1.000 de semnături la Constanţa

Pentru a se înfiinţa, un partid din România are nevoie, conform legislaţiei, de 25.000 de semnături. Până în prezent, Noua Republică a strâns 10.000 de semnături din toată ţara, 1.000 fiind doar de la Constanţa, aşa cum a anunţat Silvia Savin, coordonatorul Grupului de iniţiativă locală.

Totodată, se pare că Noua Republică se confruntă cu din ce în ce mai multe persoane dornice să adere la această mişcare. Astfel, în cursul zilei de vineri, cetăţeni din Medgidia şi Mangalia s-au arătat dispuşi, conform spuselor lui Neamţu, să înfiinţeze în cele două localităţi astfel de grupuri de iniţiativă locală. În acest fel, numărul lor ar ajunge, la nivel naţional, la 37.

Cât despre membrii cotizanţi, aceştia sunt în număr de 51 la Constanţa şi 3.000 la nivel naţional.

Alegerile locale, un deziderat pentru viitorul apropiat

Interesant de remarcat este că Noua Republică îşi doreşte, pe lângă atragerea oamenilor de valoare alături de această mişcare, şi desemnarea unor candidaţi pentru Consiliul Local Municipal şi pentru Consiliul Judeţean Constanţa, în contextul proximelor alegeri locale. Pentru moment însă, nu au fost avansate nume. Acest lucru se va întâmpla doar în cazul în care Noua Republică va reuşi să se înscrie, până la alegerile locale, la Tribunal.

În caz contrar, mişcarea va susţine candidaţi independenţi.

La evenimentul de vineri au fost prezenţi şi Ştefan Vlaston, vicepreşedintele Noii Republici, Cazimir Ţino, secretar executiv, dar şi Cristian Paşa, reprezentant la Constanţa pe politici publice sectoriale al Noii Republici. Fiecare dintre aceştia a vorbit despre dezideratele mişcării, insistând asupra ideii că ceea ce contează este interesul cetăţeanului.

Nu în ultimul rând, tot vineri, începând de la ora 16.00, Mihail Neamţu a susţinut alături de colegii săi o conferinţă pe tema „Piaţa liberă şi spiritul comercial la Marea Neagră". Evenimentul s-a axat pe ideea unui Pact fiscal pentru România, în care, printre principii, se regăsesc echitatea fiscală, păstrarea impozitului pe venit la 16% şi scăderea taxei pe valoarea adăugată.

Întrebat dacă numirea Guvernului Ungureanu este de bun augur pentru dreapta românească, Mihail Neamţu a declarat că noul premier este, indubitabil, un om de valoare, care are o şansă, dar care trebuie să demonstreze că va convinge toate formaţiunile politice să renunţe la practicile corupte.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii