Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:29 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MDRAP România a virat Republicii Moldova 3 milioane de euro pentru finanțarea a 83 de grădinițe

ro

07 Nov, 2016 17:53 2215 Marime text
Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a virat Republicii Moldova o contribuție financiară nerambursabilă în valoare de 3 milioane de euro pentru finanțarea a 83 de grădinițe, se arată într-un comunicat al MDRAP.
 
Banii au fost virați astăzi și sunt destinați finanțării acestor grădinițe din Republica Moldova, conform Programului de cooperare pe anul 2016 dintre cele două state, au declarat reprezentanții MDRAP, citaţi de Agerpres.
 
Potrivit MDRAP, este vorba despre cooperarea demarată în anul 2010, prin semnarea Acordului privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova. Acordul a fost semnat în iunie 2010 și a fost urmat de cinci protocoale adiționale, se spune în comunicat.
 
Conform sursei citate, acordarea sumei a fost aprobată în ședința de Guvern din 5 octombrie 2016, prin Memorandum.
 
MDRAP precizează că în 2014, prin Acordul menționat, Guvernul României a alocat 20 de milioane de euro pentru 836 de școli și grădinițe din Republica Moldova.
 
Tot în 2014, Executivul de la București a donat, prin MDRAP, către Ministerul Educației din Republica Moldova, 100 de microbuze destinate transportului de elevi, se mai spune în comunicat.
 
Pe de altă parte, în 2013, în baza aceluiași Acord, România a acordat Republicii Moldova, pentru anul 2014, o contribuție financiară nerambursabilă în valoare de până la 5,289 de milioane de euro, pentru cofinanțarea conductei Iași-Ungheni, care va conecta sistemele naționale de transport gaze din cele două țări, se arată în comunicat.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii