Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:31 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazăre, cu jalba-n proţap la Ponta, pentru schimbarea ministrului Justiţiei „Dacă lui îi e frică, n-are ce să caute acolo”

ro

13 Aug, 2013 00:00 2250 Marime text
Primarul municipiului Constanţa, social democratul Radu Mazăre, a revenit, ieri, la finalul şedinţei Consiliului Local Municipal, cu declaraţii acide la adresa ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc.

Şeful municipalităţii constănţene a declarat că, deşi el nu este afectat, şi asta pentru că preşedintele Traian Băsescu l-a învăţat să sufle şi-n iaurt, consideră că Legea ANI „este prost făcută şi n-are logică”. „Dacă primarul reprezintă consiliul local în faţa terţilor, a tuturor, e normal ca eu să reprezint, ca primar sau şef de consiliu judeţean, consiliul în regia în care consiliul este acţionar.

După părerea mea, legea este proastă, ea trebuia modificată - şi acum iar o să puneţi «bip», - iar ăia de la Ministerul Justiţiei (n.r. sunt) nişte căcăcioşi, nişte fricoşi, mai exact. Pentru că le e frică de MCV, de Europa şi aşa mai departe”, a explicat Mazăre.
Întrebat dacă va cere în mod explicit schimbarea ministrului Justiţiei, primarul Constanţei a declarat: „Da, cred că da. Cred c-o să-i ceară ceilalţi, pe care-i arde mai tare.

Probabil c-o să-i ceară. Eu, sigur, o să-i spun primului ministru. Înţeleg că-i o şedinţă, nu ştiu când, şi-o să-i spun. Nu-i cere nimeni să apere, să intervină în dosare (n.r. ministrului Justiţiei), să schimbe procurori. Îi cere să schimbăm o chestiune care nu-i logică dintr-o lege. Dacă lui îi e frică, atunci n-are ce căuta acolo”, a subliniat Radu Mazăre.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • un PSD-ist 15 Aug, 2013 18:25 daca ii este frica sa dea un aviz nelegal, il schimbam. Asta spune multe despre modul de lucru al dl. Mazare.