Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:01 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ludovic Orban susține alegerea președintelui de către români „Suntem categoric împotriva unei republici parlamentare”

ro

16 May, 2022 16:32 2574 Marime text
foto: Facebook.com/ Ludovic Orban

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat, luni, 16 mai, că formaţiunea pe care o conduce nu susţine modificarea Constituţiei astfel încât să se ajungă la republică parlamentară.
 

„Suntem categoric împotriva unei republici parlamentare. Eu sunt cunoscut ca un monarhist şi m-am manifestat după 1990. Probabil că România ar fi fost la un nivel mult mai ridicat de democraţie şi de dezvoltare dacă majestatea sa Regele Mihai ar fi revenit pe tron, aşa cum era normal şi firesc.

Din păcate, Revoluţia a fost confiscată tot de comunişti, care au ţinut ţara în loc 32 de ani, dar în materie de preşedinte nu putem răpi dreptul cetăţenilor români de a-şi alege preşedintele.

Nu putem să lăsăm la latitudinea Parlamentului o decizie atât de importantă pentru revoluţia politică, socială, economică, internaţională a României, la latitudinea unor parlamentari care la mica înţelegere să pună preşedinte pe cine vor ei ca să nu deranjeze cu nimic.

Dacă nu există posibilitatea unui referendum între monarhie şi republică, în cadrul republicii suntem pentru alegerea preşedintelui de către cetăţenii români", a spus Orban, la Parlament, după prima reuniune a Consiliului Naţional al partidului Forţa Dreptei.


Săptămâna trecută, preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că tema revizuirii Constituţiei este „foarte sensibilă", menţionând că sunt chestiuni care trebuie lămurite în Legea fundamentală, cum ar fi „scenariul alegerilor anticipate", conform Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii