Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:37 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Locul lui este în Champions League!” Gheorghe Donţu, noul vicepreşedinte al PSD Constanţa

ro

24 Oct, 2015 00:00 2681 Marime text
Organizaţia Judeţeană PSD Constanţa vrea să se revigoreze şi, în paralel, să-şi recapete oamenii cu experienţă pierduţi în timp. Iată de ce preşedintele Felix Stroe a adresat tuturor ex-PSD-iştilor rugămintea de a-şi reanaliza atitudinea şi, dacă se decid, să revină în PSD, unde sunt „aşteptaţi cu drag şi respect”.
 
Acţiunea de „recuperare” a debutat ieri, în forţă. „Bunul şi dragul prieten (…), care a făcut politică ba în Champions League, ba în divizia A, dar al cărui loc este în Champions League”, a redevenit social-democrat. Este vorba despre fostul lider PSD Constanţa, ulterior preşedinte al organizaţiei judeţene a Partidului Ecologist Român (PER), Gheorghe Donţu. Felix Stroe a anunţat că acesta, împreună cu filiala constănţeană a PER, s-a alăturat social-democraţilor.
 
Totodată, în ultima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean a PSD Constanţa, Donţu a fost acceptat, cu unanimitate de voturi, în partid. Mai mult, lui i s-a oferit funcţia de vicepreşedinte la nivel judeţean, funcţie ce a aparţinut, până de curând, lui Cristian Darie, cel care a demisionat din funcţiile politice deţinute, preferând ipostaza de simplu membru.
 
Revenind la Gheorghe Donţu, acesta a recunoscut că, „după 11 ani de exil sub umbrela PER, revine acasă, în PSD”. „Ţi-e drag să vii acasă şi să găseşti prieteni. Asta înseamnă că ceea ce am construit a prins rădăcini, au fost oameni care nu au fost dezrădăcinaţi şi acum mi-au întins o mână pentru a mă readuce acasă”, a spus fostul lider ecologist. Divorţul de PSD a intervenit în 2004, când la conducerea PSD Constanţa a ajuns, cu ajutorul lui Miron Mitrea, tandemul Mazăre-Constantinescu.
 
Reîntoarcerea în PSD a acestuia are multiple semnificaţii, după cum a ţinut să specifice. „Un tip de administraţie colonială a municipiului Constanţa, de facto, a murit, de iure, va trebui să moară în urma alegerilor din vara viitoare. Un tip de a face politică în Constanţa, odată cu alegerea domnului Stroe, a luat sfârşit şi asta a făcut posibilă întoarcerea mea. Cred că acest deşert prin care a trecut Constanţa în 11 ani are la origini nu doar pachetele date în alegeri, ci şi complicitatea politicienilor locali din opoziţie”, a caracterizat Gheorghe Donţu perioada în care el s-a ocupat de PER, iar Constanţa a fost dominată de „vechiul PSD”.

Care sunt nevoile actuale

În opinia lui Donţu, este nevoie de o redefinire a rolului partidelor şi a PSD-ului, a relaţiei cu celelalte formaţiuni politice locale. Totodată, el consideră că şi Constanţa trebuie să ajungă să fie mândră că va propune politicieni. În contextul prezentat, rolul celui redevenit social-democrat va fi „de a contribui, împreună cu Felix Stroe şi cu echipa, la realizarea acestor nevoi şi la succesele partidului”.
 
Obiectivul personal declarat de Gheorghe Donţu este: „Niciun metru pătrat de spaţiu verde nu va mai fi defrişat.”

Cine-l urmează pe Donţu în PSD

Pentru că „şi în partidele mici găseşti esenţe tari”, fostul lider ecologist nu revine acasă cu mâna goală, ci cu oamenii săi de încredere. Printre ei se numără şi fostul şef interimar al CJPC Constanţa, Lucian Lungoci, dar şi alţi membri alături de care a activat cu rezultate în PER. Numai că porţile PSD Constanţa sunt deschise pentru toţi. Iar printre cei nominalizaţi de liderul social-democraţilor ca fiind doriţi s-au regăsit Ştefan Giuglea, fost deputat PDSR în legislatura 2000-2004, Liana Naum - ex-deputat PDSR în aceeaşi legislatură ca şi Giuglea, dar şi fostul prefect al judeţului, Petre Chirobocea. În esenţă, PSD Constanţa nu vrea să renunţe la experienţa nimănui şi-i aşteaptă cu braţele deschise.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii