Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:03 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis, întâlnire cu prim-ministrul Republicii Polonia

ro

18 Sep, 2019 20:54 846 Marime text

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit miercuri, 18 septembrie a.c., pe Prim-ministrul Republicii Polonia, Mateusz Morawiecki, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta a efectuat-o la București.

Discuţiile cu premierul polonez au vizat consolidarea cooperării bilaterale dintre cele două state, agenda regională, europeană și de securitate.

Președintele României a salutat prezența în țara noastră a Prim-ministrului polonez în contextul celebrării în acest an a unui secol de relaţii diplomatice bilaterale, a unui deceniu de Parteneriat Strategic între România şi Polonia, precum și a 30 de ani de regim democratic.

Președintele Klaus Iohannis a apreciat nivelul foarte bun al relației bilaterale, confirmat și de contactele frecvente la nivel politic. Cei doi interlocutori și-au exprimat angajamentul pentru continuarea dezvoltării Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, salutând tendința pozitivă înregistrată în sfera cooperării economice și evidențiind potențialul important de creștere care trebuie valorificat în continuare, inclusiv în ceea ce privește investițiile reciproce.

Referitor la agenda europeană, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că anul 2019 este un reper important, atât prin tranziția între ciclurile instituționale și legislative, dar şi prin modul în care statele membre ale Uniunii şi-au asumat liniile de acțiune pentru succesul proiectului european pe termen mediu și lung. În acest context, Președintele României a menționat că țara noastră susține pe deplin prioritățile convenite în Agenda Strategică a UE pentru perioada 2019-2024, punctând, în același timp, importanța transformării acestora în acțiuni și rezultate concrete în beneficiul cetățenilor europeni.

Cu privire la viitorul buget al Uniunii Europene, Președintele Klaus Iohannis a menționat că România susține un buget ambițios, cu alocări substanțiale pentru politica de coeziune și politica agricolă comună, care să ofere un răspuns adecvat şi la noile provocări la nivelul UE. În opinia Președintelui României, promovarea creșterii economice inclusive și durabile va contribui la asigurarea unei convergențe reale în cadrul Uniunii.

În ceea ce privește retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că prioritatea principală a țării noastre este protejarea drepturilor cetățenilor români din Regatul Unit, obiectivul fiind acela ca efectele negative să fie reduse cât mai mult posibil, indiferent de scenariul Brexit-ului.

Având în vedere relevanța domeniului securității ca pilon principal al Parteneriatului Strategic, Președintele României a evidențiat participarea încrucișată, pe teritoriile celor două țări, cu forțe la structurile aliate înființate în vederea implementării deciziilor NATO, dovedind, astfel, determinarea comună de a participa activ la creșterea securității în regiune.

Președintele Klaus Iohannis a remarcat contribuția importantă a Formatului București (B9), ca platformă regională de dialog și consultare, la reușitele din sfera securității.

Președintele României a salutat cooperarea excelentă cu partea poloneză care a permis consacrarea Inițiativei celor Trei Mări ca instrument eficient de stimulare a dezvoltării economice regionale, creşterii coeziunii europene şi consolidării legăturilor transatlantice.

Discuţiile dintre Președintele Klaus Iohannis și Prim-ministrul Mateusz Morawiecki au pus în evidenţă, de asemenea, viziunea similară a celor două state în ceea ce privește Vecinătatea Estică. În acest context, Președintele României a subliniat importanța continuării sprijinului pentru procesul de reformă și parcursul european al Republicii Moldova. A fost analizată, totodată, situaţia din Ucraina, fiind reiterată susţinerea pentru eforturile reformatoare ale acestui stat vecin.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii